

Marea Britanie este una dintre principalele destinații pentru cadrele medicale și muncitorii din România care (…)
Un studiu de piață realizat de Manpower privind perspectivele de angajare arată că angajatorii au cele mai (…)
Absolvenții instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, pot beneficia de o (…)
Automatizarea, apariția roboților care pot înlocui munca oamenilor într-o fabrică, dezvoltarea (…)
Pe o piaţă a muncii în continuă metamorfozare, cei doi actori principali, angajatorul şi angajatul, (…)
Elveția a eliminat toate restricțiile pe piata muncii impuse cetățenilor români și bulgari, măsurile de (…)
Aproximativ 70% dintre locuitorii orașelor din UE cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani erau (…)
Este greu să îţi găseşti un job dacă nu ai experienţă. Dar e la fel de greu să îţi găseşti un job şi (…)
De la intrarea României în UE, în 2007, universitățile au început să pună accent din ce (…)