

O serie de companii, care au decis să încerce săptămâna de lucru de patru zile, au descoperit că angajații sunt mai (…)
Este regula pe care autoritățile de la Londra vor să o instituie cetățenilor UE care vor să mai lucreze în Marea (…)
Potrivit proiectului noii legi a pensiilor, adoptat, luni, de Senat, începând din 2021, vor fi considerate stagiu (…)
“Prâslea se duse de se băgă ucenic la argintar”…Așa scrie Petre Ispirescu în basmul său “Prâslea cel voinic (…)
Valoarea medie a tichetelor de masă acordate de angajatorii din România a crescut progresiv cu peste 40% în ultimii (…)
Deficitul de personal din construcții, turism și din sectorul de producție poate fi acoperit în mare măsură de (…)
Planurile de angajare pentru intervalul ianuarie – martie 2019 sunt pozitive în toate regiunile și în majoritatea (…)
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2720 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 32 lei (+1,2%). (…)
Salariul minim crește diferențiat de la 1 ianuarie 2019, în funcție de studii și vechime în muncă. Astfel, Guvernul (…)