
Cele opt tehnologii esenţiale, care pot influenţa afacerile din întreaga lume
Economia globală stă în faţa unor revoluţii tehnologice majore. Acesta este un lucru deja știut, dar mai ales (…)
Economia globală stă în faţa unor revoluţii tehnologice majore. Acesta este un lucru deja știut, dar mai ales (…)
Serialul “Suleyman Magnificul” a înregistrat un succes imens în ţările în care a fost (…)
Astăzi transformarea afacerilor este inevitabilă datorită proliferării software-ului, tehnologiei cloud și a (…)
Lucrau amândoi în domeniul publicităţii, însă îşi doreau independenţa personală şi (…)
Pe 5 octombrie, la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Revista CARIERE şi Conferinţele Sufletul (…)
Perioada reducerilor de vară este un bun prilej de a-ţi reîmprospăta garderoba. Sau poate o bună ocazie de (…)
Nu a spus nimeni că e uşor să fii CEO. Mai ales dacă ai propria companie. În corporaţii, ajung pe poziţia de (…)
Faptul că femeile sunt tot mai implicate în dezvoltarea afacerilor, înseamna că afacerile devin (…)
Am lucrat de curând cu boardul unei companii pentru elaborarea strategiei pe următorii ani. Eram în a (…)