
Câte propriri a dispus ANAF în prima jumătate a anului
Față de aceeași perioadă a anului trecut, când a dispus circa un milion de propriri, în primele 5 luni (…)
Față de aceeași perioadă a anului trecut, când a dispus circa un milion de propriri, în primele 5 luni (…)
Inspectorii Antifraudă vor declanșa, din iulie, operațiunea "Apollo", care va viza atât firmele (…)
ANAF și Inspecția Muncii lansează operațiunea 'Cronos'. Astfel salariații ANAF și ai Inspecției Muncii vor (…)
ANAF a fost amendată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca urmare (…)
Primele liste cu 2.672 contribuabili mari și mijlocii care au restanțe fiscale au fost publicate de ANAF. Listele (…)
ANAF a modificat plafoanele pentru datoriile la stat care vor fi publicate cu nume, prenume şi domiciliu fiscal pe (…)
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are în vedere în acest an simplificarea formularelor (…)
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat (…)
Direcția Generală Antifraudă începe azi monitorizarea și controlul, la nivel național, ale comerțului cu (…)