
Adevărul despre ce se întâmplă cu clasa de mijloc din Germania
Diferenţele dintre păturile sociale din Germania s-au accentuat în ultimele decenii, potrivit celui mai nou (…)
Diferenţele dintre păturile sociale din Germania s-au accentuat în ultimele decenii, potrivit celui mai nou (…)
Revista Biz organizează pe 26 octombrie cea de a şasea ediţie a evenimentului PR and the WEB, la Hotel (…)
Din 15 aprilie se lansează cea de-a cincea ediţie a suplimentului editorial anual al revistei CARIERE: Ghid – (…)
Aprecierea dolarului, preţurile scăzute ale materiilor prime şi încetinirea creşterii economice a Chinei (…)
Să faci afaceri în România este o misiune riscantă şi deseori imposibilă, mai ales din cauza (…)
Volumul căutărilor pe segmentul vânzărilor de apartamente a crescut, la nivel naţional, cu 26% în (…)
Chiar dacă aparent să faci o carieră într-un domeniu vizat ține de o suită de factori exteriori, în (…)
Angela Ghircoiaș este consultant HR de 10 ani, puțin ar spune unii, dar experiențele ei și viziunea asupra (…)
Dacă ne-am privi prin prisma americanilor am vedea că lucrurile nu stau deloc bine pentru noi, fie că vorbim (…)