
Capcanele contractului de muncă în care “se prind” și angajatul și angajatorul
Angajații și angajatorii nu își cunosc atribuțíile legate de serviciu cand vine vorba de contractul (…)
Angajații și angajatorii nu își cunosc atribuțíile legate de serviciu cand vine vorba de contractul (…)
Multe companii cer, la angajare, o scrisoare de intenție care de cele mai multe ori se dovedește a fi o corvoadă (…)
Când te afli față în față cu angajatorul, trebuie să știi ce să-l întrebi. Un interviu de (…)
Deși mediul în care vrei să de angajezi nu este unul prea flexibil, asta nu înseamnă că pentru a (…)
Iarna vine cu o perspectivă optimistă în ceea ce priveşte angajările până la sfârşitul anului. (…)
Un număr de 12.428 de locuri de muncă sunt disponibile astăzi, 9 decembrie, în toată țara, potrivit datelor (…)
Se face aproape o lună de când eşti şomer şi începi să îţi faci probleme. Chiria trebuie (…)
Un CV bine realizat te poate pune în capul listei la angajări, dacă reuşeşti să atragi atenţia celor de la (…)
Rezultatul interviului pentru angajare sau al unei negocieri în afaceri este un amestec de competente ale (…)