
Coaching-ul: un stil de viaţă
Recent mi-am sărbătorit ziua de naştere. La vârsta împlinită, acest moment vine mai degrabă ca unul de (…)
Recent mi-am sărbătorit ziua de naştere. La vârsta împlinită, acest moment vine mai degrabă ca unul de (…)
Stoicii preţuiau liniştea şi considerau că persoanele agitate şi furioase nu fac decât să irosească timp (…)
Confucius a fost unul dintre cei mai mari filozofi ai tuturor timpurilor. Născut în China secolului 6 i.Hr, (…)
“De câte ori aţi auzit persoane care să spună “se face ca mine, pentru că așa zic eu”? De (…)
Lucrează în lumea cifrelor, dar a reușit să schimbe impresia celor care credeau că această meserie presupune (…)
Cercetătorii de la University of Edinburgh au descoperit că primii născuți au capacități de gândire (…)
Luna decembrie devine, din ce în ce mai pregnant, luna cadourilor, într-o lume secularizată, și, (…)
Moș Crăciun este peste tot unde te uiți în timpul sezonului de iarnă, iar acest lucru poate fi confuz pentru (…)
Se spune că, la români, datul cu părerea e sport naţional. Cu siguranţă că această constatare nu e valabilă (…)