Puterea brandului personal pe timp de criză
De multe ori ne-am întrebat ce au ceilalți (cei care au urmat aceeași școală ca și noi și deci avem aceleași (…)
De multe ori ne-am întrebat ce au ceilalți (cei care au urmat aceeași școală ca și noi și deci avem aceleași (…)
Imagine de Ronald Carreño de la Pixabay Evoluția companiei este strâns legată de curiozitatea liderului, de modul (…)
Pentru că arta eliberează. Pentru a crea posibilul, trebuie să ieși din tipare, să ajungi la miezul lucrurilor și (…)
În discuția cu Melissa McCarthy, organizată de Variety, Lupita Nyong’o vorbește despre rolul pe care îl are (…)
Liderii de business susțin că încurajează curiozitatea – adică dorința de a afla mai multe lucruri, cultivată (…)
Curiozitatea nu este un simplu demers intelectual, ci are şi o componentă emoţională/de socializare, arată un (…)
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp. Când a fost rugat recent să nominalizeze atributul de (…)
Joi, 26 martie, începând cu ora 18:00, Italian Design & Architecture găzduiește evenimentul de (…)
© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.HopeLab este un loc interesant. Această organizaţie non-profit (…)