
Exit-interview: de ce merită să stăm de vorbă înainte de plecare
Exit-interview-ul reprezintă o sursă foarte bună de informaţii privind motivele plecării unui angajat şi poate să (…)
Exit-interview-ul reprezintă o sursă foarte bună de informaţii privind motivele plecării unui angajat şi poate să (…)
© 2012 Harvard Business School Publishing Corp.Uneori pur şi simplu ştii că jobul pe care îl ai nu ţi se (…)
La numai 24 de ore după ce a preluat funcția de președinte director general al Duke Energy, Bill Johnson, și-a (…)
Eşecul peliculei “John Carter”, care a generat pierderi de 200 milioane dolari studiourilor de film (…)
In aceasta perioada de criza, cand a gasi ceva de munca devine din ce in ce mai complicat, toata lumea se (…)
Cu toţii am avut zile proaste la serviciu. Poate timp de o săptămâna. Sau poate chiar două. Însă dacă (…)
A renunţa la locul de muncă nu este o decizie simplă, mai ales în condiţiile de astăzi, când criza (…)
Să renunţi la un loc de muncă este, mai mereu, unul dintre cele mai grele lucruri de făcut. Renunţi la salariu, (…)
Un studiu efectuat de Universitatea de stat din Florida demonstrează că angajații, atunci când (…)