
Şapte moduri de a scăpa de negativitatea din viaţa ta
Mintea umană are tendinţa de a reţine lucrurile rele în defavoarea celor bune. Gândurile noastre au o (…)
Mintea umană are tendinţa de a reţine lucrurile rele în defavoarea celor bune. Gândurile noastre au o (…)
Inteligenţa emoţională devine din ce în ce mai recunoscută drept un factor esenţial în ceea ce (…)
Inspirată dintr-o poveste reală, relatată în cartea autobiografică omonimă a jurnalistului Mitch Albom, (…)
Avem cu toţii dorinţe, scopuri, obiective…astfel că de Sărbatori în (unele dintre) case s-au (…)
Puteţi să spuneţi că sunt prozaic, însă e adevărat că cei mai mulţi oameni îşi doresc să fie (…)
Gradul de mulțumire al angajaților la locul de muncă se poate crește cu ușurință dacă managementul acelei (…)
Fundaţia Calea Victoriei organizează luni, 29 iulie, de la ora 19.00, atelierul Eşti ceea ce gândeşti: (…)
După mai mulți ani de studii și experimente, cercetătorii australieni au stabilit formula „triunghiului de (…)
Există convingerea că banii nu aduc fericirea. Pentru că fericirea nu se poate cumpăra. Ştim asta din nenumărate (…)