
Ați „angaja” un robot ca să vă programeze finanţele?
Studiile comportamentale arată că oamenii sunt reticenţi în a ceda controlul – sau percepţia (…)
Studiile comportamentale arată că oamenii sunt reticenţi în a ceda controlul – sau percepţia (…)
„Sunt pe deplin de acord că în ultimii doi ani am parcurs aproape în totalitate drumul pentru a (…)
Premierul Sorin Grindeanu l-a numit pe Cătălin Cosmin Olteanu în funcția de secretar de stat la Ministerul (…)
Ministerul Finanţelor Publice va plăti peste jumătate de milion de lei pentru servicii de recrutare a (…)
UBS considerată a fi cel mai mare administrator mondial de averi private, cu peste 2,2 trilioane de franci (…)
Persoanele fizice care dețin o locuință cu destinație mixtă, unde au înregistrat sediu social ca persoana (…)
Câteva mii de angajaţi de la direcţiile de Finanţe din ţară şi din administraţia locală au oprit lucrul, (…)
Fostul ministru de Finanțe Ioana Petrescu va fi vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Ea îl va (…)
Programul BaniIQ a fost urmat la clasă de peste 100.000 de liceeni din toată țara, care au aflat cum pot lua (…)