
Reprezentanţii statului în AGA nu vor mai fi retribuiţi
Guvernul a adoptat un memorandum prin care reprezentanţii statului român în Adunările Generale ale (…)
Guvernul a adoptat un memorandum prin care reprezentanţii statului român în Adunările Generale ale (…)
Bugetarii din administrație și regii de stat care lipsesc un an întreg de la serviciu au dreptul și la (…)
Ordonanța privind salarizarea bugetarilor ar putea fi adoptată săptămâna viitoare de Guvern. Până la (…)
Sindicaliştii din blocul Naţional sindical îi cer preşdintelui Klaus Iohaniis să medieze o (…)
Comisia Europeană a deblocat rambursările pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (…)
Cristian Ghinea, fost consilier de stat la Cancelaria premierului, este noul ministru al Fondurilor Europene, după (…)
Noua ordonanță privind salarizarea bugetarilor, pregătită de Guvern, va îngheța sporurile, indemnizațiile, (…)
Premierul Dacian Cioloș a încasat, în ianuarie, un salariu net de 15.825 de lei, potrivit unui document (…)
Guvernul a prelungit cu două luni, termenul în care persoanele fizice şi juridice pot plăti impozitele pe (…)