
O poveste pe care ne-o spunem zilnic. Nevoia noastră constantă de creștere
Dacă te afli pe acest site, înseamnă că avem cel puțin un subiect în comun. Mai exact, mă refer la (…)
Dacă te afli pe acest site, înseamnă că avem cel puțin un subiect în comun. Mai exact, mă refer la (…)
Când studenţii dintr-o grupă mi-au spus că au pauze de câteva ore între cursuri sau seminarii, (…)
Copilul vine pe lume înzestrat cu o curiozitate copleșitoare. El vrea să descopere, să înțeleagă, să (…)
Omul se adaptează la mediu. Asta i-a asigurat supraviețuirea și, mai târziu, dezvoltarea. Cu toate că (…)
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp Planurile de dezvoltare în carieră ar trebui să-i (…)
CARIERE a lansat cea de-a patra ediţie a suplimentului editorial anual al revistei CARIERE: Ghid – Master (…)
Dezvoltarea personală este un instrument al evoluţiei propriei persoane, atât în viaţa de familie şi (…)
Noua generaţie de manageri are nevoie de metode noi şi proaspete de dezvoltare. Are nevoie de metode de lucru care (…)
Abraham Maslow spunea ca “omul poate sa aleaga sa se intoarca acolo unde se simte in siguranta sau sa (…)