
Când tăcerea NU este de aur. Ce îți ascund colegii tăi
Atunci când ești manager, te confrunți cu o sumedenie de necunoscute, atât din interiorul (…)
Atunci când ești manager, te confrunți cu o sumedenie de necunoscute, atât din interiorul (…)
Lider te naşti sau devii? Iată o întrebare care se află pe buzele multor persoane. Şi eu, la rândul (…)
De multe ori, privind în jur, avem impresia că respectul nu este decât un cuvânt care trăiește (…)
Şi nu vorbim despre sensul clasic al cuvântului, cel folosit cu intenţia de a jigni pe cineva (aviz (…)
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp. Atunci când Lou Gerstner – un lider (…)
Orice copil vrea să ajungă un supererou. Sunt și destui adulți care își doresc acest lucru și cine i-ar (…)
48 de ani, înalt, suplu. Zâmbeşte larg şi natural, nu de complezență, întinde o mână (…)
Poate că vine Paștele și suntem un pic mai plini de spiritualitate. Poate pentru că mai auzim în fiecare zi (…)
Pentru că nici Lincoln, nici Mandela nu au reuşit încă să ne convingă pe toţi că este nevoie de exemple (…)