
TEDxBucharest 2013 – o explozie de inspirație
Sâmbătă, 9 noiembrie, la Auditorium Pallady, cea de-a cincea editiție TEDxBucharest a reunit un număr de (…)
Sâmbătă, 9 noiembrie, la Auditorium Pallady, cea de-a cincea editiție TEDxBucharest a reunit un număr de (…)
Născut la Bucureşti, stabilit la New York, Matei Varga este recunoscut drept unul dintre cei mai importanţi (…)
Muzica şi teatrul au fost întotdeauna mari pasiuni pentru mulţi dintre noi şi continuă să fie. Iar pentru a (…)
Mai sunt doar două zile de festival, așa că, dacă apreciați muzica de calitate, nu trebuie să ratați concertele (…)
Fanii Guinness din peste 55 de ţări, din toate zonele de timp se vor reuni astăzi, 26 septembrie, pentru (…)
O nouă zi plină de evenimente îi așteaptă pe cei care și-au achiziționat bilete pentru spectacolele care (…)
Normal, aţi spune că nu este o legătură palpabilă între cele două „entităţi”, muzică şi (…)
În perioada 1-15 septembrie cei interesați să descopere secretele muzicii se pot înscrie la cursurile (…)
Între 16 şi 26 augut, Sibiul va fi un tărâm al artei. Elite Art Club UNESCO şi Ambasada SUA (…)