
Profesorii ar putea avea un jurământ similar cu cel al medicilor. Ce spune ministrul Educației despre AI în școli
Sistemul de titularizare trebuie reformat, există un grad de reticență în sistemul de învățământ în ceea ce (…)
Sistemul de titularizare trebuie reformat, există un grad de reticență în sistemul de învățământ în ceea ce (…)
Părinții care se implică activ în educația copiilor influențează performanțele școlare și dezvoltarea personală a (…)
Tehnologia evoluează rapid, iar școala trebuie să țină pasul. În acest context, RoboHub lansează Ghidul prietenos (…)
Cazul recent, al colegiului din Londra unde predarea tradițională a fost înlocuită cu un sistem de învățare bazat (…)
Un colegiu din Londra, David Game College lansează un program care înlocuiește predarea tradițională cu un sistem (…)
Gheorghe Marian, Area Sales Manager Lemken, a absolvit un MBA Româno-Francez INDE. Î n 2010, am început cursurile (…)
Institutul de Administrare a Afacerilor din București – ASEBUSS a fost înființat în 1993 și s-a impus rapid ca (…)
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay Școala online a reprezentat și reprezintă, în continuare, o provocare pentru (…)
Cei mai mulți dintre voi știți, sunt convinsă, clipul cu acel pilot de linie de la Turkish Airlines, care, aflând (…)