
Se poate dărâma mitul că oamenii creativi nu au cum să fie antreprenori de succes
Un ingredient al reușitei îl reprezintă creativitatea. Este ceva cu care ne naștem, iar diferența dintre (…)
Un ingredient al reușitei îl reprezintă creativitatea. Este ceva cu care ne naștem, iar diferența dintre (…)
Potrivit hotărârii Guvernului României, ziua de 30 aprilie se declară zi liberă, astfel (…)
Angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia lucrătorilor români, prin intermediul reţelei (…)
Doi din trei români (66%) sunt optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene (UE), cu mult peste (…)
La prima vedere, invenţiile din domeniul tehnologiei ţin de zona SF. Singurul mod prin care le putem aprecia la (…)
Românii beneficiază, pe 24 ianuarie, de o nouă zi liberă. În această zi, potrivit legislației muncii (…)
Acum câţiva ani era la modă să mergi, încă de la început de an, la cumpărături în Bulgaria (…)
Sezonul acesta, Sărbătorile de iarnă au adus cu ele un total de 8 zile libere legale pentru persoanele care (…)
Vacanța este un „moment” pe care și-l dorește toată lumea și nu se întâmplă destul de des (…)