
De ce participarea contează? Rolul societății civile (partea I)
La muncă și pe stradă, fiecare a simțit empiric că românii sunt individualiști, deși din punctul de vedere al (…)
La muncă și pe stradă, fiecare a simțit empiric că românii sunt individualiști, deși din punctul de vedere al (…)
Programarea sau IT-ul nu sunt doar pentru cei care au absolvit o facultate de matematică sau informatică. Roxana (…)
Comisiile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au început vineri dezbaterile privind (…)
Președintele Klaus Iohannis participă vineri, în Malta, la reuniunea informală a Consiliului European, (…)
Un dulap din anul 1622, singura piesă de acest fel din colecțiile publice din România, atribuit Renașterii (…)
Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I a transmis joi mesajul Alteţei Sale Regale Principesa (…)
O echipă de la British School of Bucharest, coordonată de unul dintre absolvenţii şcolii, a construit o sală de (…)
Tragem de fiare, tragem de timp, dar mai ales tragem de noi înșine! Pentru că trebuie. Pentru că altfel nu se (…)
Rata anuală a inflației în zona euro a urcat până la 1,8% în luna ianuarie 2017, de la 1,1% (…)