
Pilotul de haos (II). Cine conduce corabia?
Sursa foto: Pixabay.com În articolul trecut, v-am prezentat conceptul general al “pilotului de haos”. Vorbim despre (…)
Sursa foto: Pixabay.com În articolul trecut, v-am prezentat conceptul general al “pilotului de haos”. Vorbim despre (…)
Căutând să-mi dau un sfat, am ajuns să mă gândesc la sfaturile mele preferate, dintre cele ce mi-au fost date. Iată (…)
Plănuiești să faci o investiție pe termen lung? Achiziționarea unui apartament implică trecerea printr-un lung (…)
Am fost la evenimentul Influencer Marketing Conference şi am spicuit din toate discuţiile şi prezentările câteva (…)
„Când eram mic, porecla mea era Letsgo. La Virgin, s-a transformat în Doctor Yes…Aceasta (…)
O spune cu preponderență Josh Kaufman - scriitor și consultant de business. Cum se face? Potrivit informațiilor pe (…)
Felicitări! Ai luat interviul, iar acum ești entuziasmat pentru noul loc de muncă. Însă este mult prea (…)
Directorul general al Amazon, Jeff Bezos, a fost de curând o prezență mai mult decât activă în (…)
Îmbunătățirea calității vieții personale și profesionale reprezintă un subiect din ce în ce mai abordat (…)