
Resursa umană, cheia succesului în afaceri
Deși ne desfășurăm activitatea într-un mediu de tip business-to-business, cei 20 de ani de experiență pe (…)
Deși ne desfășurăm activitatea într-un mediu de tip business-to-business, cei 20 de ani de experiență pe (…)
Nu toţi managerii au calităţile necesare ca să aibă succes. Pentru a avea rezultate bune trebuie să ştii să (…)
Cele mai bune decizii de business sunt cele care, deși pe moment pot părea controversate, fac pe termen lung (…)
Afacerile de familie care pot integra elementele practice cu inovaţia, strategia şi spiritul comercial, dar grija (…)
Mulţi angajaţi cred că, dacă lucrează peste program, vor avea performanţe mai mari. Dar o cercetare coordonată de (…)
325 de elevi din cele 11 clase a XI-a ale Colegiului Economic „Virgil Madgearu” au încheiat (…)
Indiferent de postura în care te afli, dacă lucrezi la o multinațională sau ai un business al tău, toate (…)
Da, știm că ceașca de cafea este, pentru mulți din noi, cam singurul lucru care e alături de noi în (…)
În orice mediu de lucru am activa, trebuie să recunoaștem că munca sănătoasă în echipă va obține (…)