
Topul celor mai bune aplicații de cumpărături la nivel european
Un studiu al MarsterCard tocmai a fost făcut public, studiu care relevă cele mai bune aplicații mobile de (…)
Un studiu al MarsterCard tocmai a fost făcut public, studiu care relevă cele mai bune aplicații mobile de (…)
Topul realizat recent de elefant.ro vine cu surpriza că „Pas cu pas”, cartea semnată de Klaus Iohannis, (…)
Dacă ar fi să scăpați de toate lucrurile care vă provoacă stresul, ce ați arunca chiar acum pe fereastră? În (…)
Al treilea val istoric de apreciere a dolarului ar putea fi acum la debut, aducând cu el, în mod (…)
Cele mai importante afaceri din România sunt cele din industria petrolieră, din sectorul auto şi din retailul (…)
Zece oameni, unul la peste 700 de milioane de oameni, atât sunt de speciali, atât sunt de influenți. (…)
Daimler Financial Services, companie cu peste 8.000 de angajați la nivel mondial, a fost clasificată drept unul din (…)
Conform raportului privind cei mai bogaţi oameni din lume, realizat de Credit Suisse, sunt 128.200 de persoane cu (…)
Primii trei cei mai populari CEO şi preşedinţi de companii ai lumii sunt Jeff Weiner, de la reţeaua de (…)