
Empatie de acasă – cum te folosești de aptitudinile tale pentru a-i ajuta pe alții
Deși ai trecut printr-o rutină aproape insuportabilă atunci când ai stat acasă, iar telemunca nu ți s-a potrivit (…)
Deși ai trecut printr-o rutină aproape insuportabilă atunci când ai stat acasă, iar telemunca nu ți s-a potrivit (…)
Declararea pandemiei și impunerea măsurilor de carantină a însemnat, printre multe altele, și apariția unor (…)
”Prieteni, haideți să ajutăm SPITALELE!”. Așa a început, la mijlocul lunii martie, una dintre cele mai mari acțiuni (…)
Persoanele vulnerabile (singure, în vârstă sau nedeplasabile) primesc un ajutor esențial în această perioadă din (…)
De ce am planifica una sau mai multe acțiuni de voluntariat anul acesta și de ce am investi timp și resurse pentru (…)
Unii oameni se dăruiesc profesiei, alții pasiunilor. Există însă și oameni care pur și simplu se dăruiesc semenilor (…)
Cine sunt inovatorii sociali de top ai lumii și ai României și cum au reușit să scaleze inovații sociale care au (…)
Legea sponsorizării le dă dreptul antreprenorilor din România să decidă ce se întâmplă cu o parte din taxele (…)
O întâlnire a generaţiilor pentru a face bine. Iar binele nu vine singur, unește oameni. Fără obligaţii, dar cu (…)