EY: Investițiile, principalul motor de creștere în 2016
Cheltuielile cu investiţiile vor reprezenta principalul motor de creştere în România, spun specialiștii (…)
Cheltuielile cu investiţiile vor reprezenta principalul motor de creştere în România, spun specialiștii (…)
Deşi a scăzut în octombrie pentru a doua lună consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel faţă de (…)
Măsurile de susţinere a economiei zonei euro anunţate de Banca centrală europeană în 22 ianuarie au fost (…)
Economia mondială se află la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, în condiţiile în care pieţele (…)
Dupa stagnarea din primele sase luni ale anului, revenirea Zonei Euro din punct de vedere al somajului incepe sa se (…)
Pe fondul crizei europene au aparut unele semne de redresare, ceea ce i-a făcut pe investitori să-și (…)
Valoarea datoriei publice a celor 17 țări din zona euro s-a ridicat la 8.750 de miliarde de dolari la (…)
Conform previziunilor Eurozone Financial Services Forecast, deşi anumite situaţii problematice localizate nu sunt (…)
Cele 17 state membre ale zonei euro ar putea avea în curând un salariu minim unic. Prim-ministrul (…)