Bianca Ioan: Pentru a face față noilor provocări, a fost necesar să adăugăm tematici și studii de caz, exemple specifice perioadei de criză
Traversăm o perioadă cu destule turbulențe în plan economic, după o criză prelungită care a lăsat mediul de afaceri profund modificat, relațiile cu furnizorii și clienții fiind diferite. Așteptările clienților sunt în continuă schimbare și, în general, digitalizarea afacerilor continuă accelerat, cu efecte disruptive în majoritatea industriilor – toate reprezentând argumente serioase pentru a lua decizia de a investi în educația de afaceri. În ceea ce privește ASEBUSS, punem accentul pe aplicabilitate și învățarea experiențială, toate studiile de caz, proiectele de grup sau individuale fiind centrate pe companii și date reale, inclusiv pe firmele în care lucrează fiecare participant.
Ultimii ani au accentuat conștientizarea nevoii de a investi în educație, atât la nivel de top și middle management, cât și pentru echipele de angajați care au nevoi specifice, punctuale. Educația ȋn afaceri are tocmai acest rol de a forma o gândire strategică, o viziune de ansamblu cu privire la companie. Astfel, absolvenții noștri dezvoltă o perspectivă nouă cu privire la strategia afacerii: pot lansa divizii sau proiecte noi, sunt mai interesați de prezența națională și internațională, investesc în digitalizarea companiei, înțeleg mai profund nevoile oamenilor și echipelor pe care le conduc, necesitatea de a delega sau importanța unui board executive. Peste 30% dintre participanții fiecărei serii Executive MBA fac o schimbare în carieră pe perioada programului, de regulă în cadrul companiei.
În perioada de 1-3 ani după absolvire, schimbările sunt mai accelerate, aproximativ 35% ajung într-un rol mai complex, cu responsabilități sporite în aceeași industrie, dar schimbă compania. De asemenea, avem și absolvenți care schimbă complet industria, iar cei cu ani de experiență devin membri în boardul altor companii sau NED (non-executive director). Toate acestea, dar și noul context de business ne-au demonstrat că adaptabilitatea și flexibilitatea sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor. Așa că, pentru a face față cu succes noilor provocări, a fost necesar să adăugăm tematici și studii de caz, exemple specifice perioadei de criză:
1.Am introdus module noi precum: Corporate Governance, Financial Lab în colaborare cu Bursa de Valori București, Agilitate Strategică și Reziliență, Provocări de leadership în contextul VUCA, Comunicarea și colaborarea cu consumatorii post pandemie, Construirea unui supply-chain rezilient etc.
2. Am consolidat echipa de practicieni aducând colaboratori noi, cu experiență la nivel executiv, care pot îmbina studiile de caz cu exemple din companiile în care lucrează/ le conduc în domenii precum: marketing digital, big data and analytics sau transformare de business.
3. Am dezvoltat un Program de Mentorat 1:1 cu sprijinul alumni ASEBUSS, program aflat la a 4-a ediție și care se bucură de un feedback foarte bun, atât din partea studenților mentee, cât și a alumnilor mentori.
4. Am invitat la cursuri executivi din Europa și SUA, care le-au oferit participanților noștri nu doar o perspectivă nouă, ci și informații de actualitate despre abordarea pe care o adoptă companiile acestora pe diferite subiecte ”hot”: muncă hibrid, atragerea și menținerea high potentials, provocări în angajarea în industria IT, lanțuri de aprovizionare flexibile, comunicarea în echipe remote sau hibrid, digitalizarea accelerată etc
5. O parte dintre sesiuni se desfășoară online, prin urmare putem avea mai mulți speakeri din business invitați la cursuri, pentru a oferi exemple din măsurile luate de ei în criză, produsele, proiectele lansate în ultimii ani.
În acest context, ca tendințe în alegerea programelor, din experiența ASEBUSS pot enumera:
1. Participanții își doresc în continuare ca programele MBA, în special cel de Executive MBA, să aibă o componentă la clasă, pentru a beneficia de networking cu ceilalți colegi experimentați. Pe de altă parte, înțeleg și sunt atrași de existența unor sesiuni online prin intermediul cărora pot avea acces la mai multe resurse, începând de la platformele internaționale și materiale online, în formate diferite, până la conectarea cu executivi și specialiști invitați din alte țări din SUA și Europa. La ASEBUSS, cursurile Executive MBA sunt organizate într-o formulă mixtă, online și la clasa, pe parcursul fiecărui an.
2. Flexibilitatea în modul de parcurgere a programului este o tendință internațională importantă, există conceptul flexible MBA, în care cursanții își pot alege o serie de module sau chiar sesiuni de curs pe care să le urmeze la clasă, restul fiind online.
3. Numărul în creștere al femeilor care urmează programe EMBA și MBA, dat fiind că lucrul remote sau hibrid oferă o mai mare flexibilitate în program.
4. Prezența în program a unor manageri din industrii noi, de exemplu non-profit. La ASEBUSS avem trei manageri din zona educației formale, la nivel de grădiniță și liceu, care își desfășoară activitatea în cadrul unor organizații non-profit, conform legislației în vigoare.
5. Există o preferință pentru cursuri scurte sau pentru posibilitatea de a opta pentru anumite cursuri din curricula MBA, din cauza timpului limitat.
După 30 de ani
Anul acesta este unul special pentru noi, deoarece împlinim 30 de ani de activitate. De aceea, în 2023 vom pune un accent mai mare pe evenimente și networking între absolvenții din diferite serii, pe promovarea exemplelor de absolvenți care lucrează împreună, care au pornit companii noi sau proiecte împreună, a celor prezenți în topurile de business sau a alumnilor mentor implicați în Programul de Mentorat 1:1 ASEBUSS, aflat la a 4-a ediție. Networkingul se află constant printre principalele criterii de selecție în ceea ce privește ASEBUSS. Faptul că intrarea în programele Executive sau Entrepreneurial MBA oferă acces imediat studenților noștri în comunitatea de alumni este un avantaj considerabil, pe care noii studenți îl cunosc și îl valorifică din start. Cei 1500+ alumni formează cea mai mare comunitate de alumni din România, iar bunele practici de networking se transferă în mod proactiv între generații.
Acest material a fost preluat din Ghid MBA 2023.
Pentru a vizualiza un prieview al Ghidului MBA 2023, click aici.
Pentru a achiziționa varianta print, click aici.