Prof. Leslie Szamosi: Trei lecții-cheie deprinse de școlile de afaceri în pandemie
Prof. Leslie Szamosi, director academic al programului MBA al CITY College, Campusul European al Universității York, a vorbit în Ghidul MBA, ediția 2022, despre școlile de afaceri, despre ce au învățat în perioada pandemiei și despre adaptarea la online și flexibilizarea studiilor:
Cred că școlile de afaceri au deprins trei lecții-cheie în perioada pandemiei. Din punctul meu de vedere, prima lecție principală a constat în faptul de a fi pregătiți pentru neprevăzut și cât mai flexibili cu putință – adică agili, conform termenului în tendințe! Acestea fiind spuse, în contextul crizei economice care a avut un impact asupra regiunii noastre, a trebuit să adoptăm deja această mentalitate.
A doua lecție este de a continua să construim și să ne adaptăm, pentru a face față nevoilor viitoare – în cazul nostru, promovarea propriului program în cadrul ofertei de MBA paneuropean. A treia și ultima lecție este că școlile de afaceri trebuie să construiască strategii digitale mai puternice și să aibă lectori care pot utiliza și integra evoluțiile digitale în procesul de predare al acestora.
În cazul nostru, am fost foarte încântat de felul în care am făcut tranziția la cursurile online la începutul pandemiei – ca să nu spun că nu am întâmpinat niciun fel de probleme în acest sens. Odată cu aceasta, am experimentat o curbă abruptă de învățare, însă este ceva care ne conferă încredere. Aceasta a presupus adaptarea cursurilor noastre la mediul online și identificarea de noi modalități de implicare a cursanților, pentru a ne asigura că rezultatele procesului de învățare sunt aceleași și că experiența programului de masterat nu este compromisă.
Mergând înainte, anul acesta am integrat o opțiune mixtă în oferta noastră de programe de masterat (o combinație de interacțiune online și față în față – până și astăzi avem nevoie să interacționăm cu alte ființe umane!). Acest fapt este rezultatul direct al propriilor experiențe privind predarea online, deschizând noi posibilități de extindere a programului nostru dincolo de cele 8 orașe din regiune unde ne desfășurăm cursurile în acest moment.
De asemenea, în cadrul acestui program le oferim cursanților și posibilitatea de a se întâlni față în față cu propriii colegi de la cursurile online, precum și cu toți cursanții noștri din orașele unde susținem cursurile.
Unul dintre noile cursuri incluse în program îl constituie cel derulat în cadrul Universității din Strasbourg în timpul Săptămânii noastre de Studiu acolo, intitulat „Instrumente de Colaborare Deschisă pentru Afaceri Europene și o Societate Sustenabilă”. Acesta susține consolidarea gândirii promovate în timpul pandemiei din perspectiva cooperării, a colaborării și a dezvoltării sustenabilității în cadrul procesului de evoluție. De asemenea, se integrează perfect în cursul nostru „Conducerea și Gestionarea Oamenilor”, care include o gândire avansată de leadership, precum neuro-leadershipul și managementul schimbării.
Nu pot spune că am remarcat schimbări semnificative în ceea ce privește tipurile de cursanți care se înscriu în programul nostru. Dacă pot adăuga ceva legat de cei mai recenți cursanți ai noștri, atunci ar fi că aceștia par și mai motivați să își obțină diploma de master – pandemia a evidențiat din nou necesitatea de a deține acreditările necesare pentru promovare și de a căuta alte oportunități.
Photo by Sharon McCutcheon on Unsplash
Acest material a fost publicat în GHIDul MBA 2022.
Aici puteți accesa preview-ul Ghidului MBA 2022.
Pentru abonare, click aici.