Cum creăm experiențe pozitive pentru angajați
Employee Experience (EX) reprezintă suma tuturor interacțiunilor, trăirilor și percepțiilor pe care angajații le au în cadrul unei organizații. Așadar, nu înseamnă numai atmosfera de la locul de muncă, ci este un cadru mai amplu care cuprinde toate aspectele interacțiunilor dintre angajați și organizație, influențând direct engagementul, satisfacția și performanța acestora.
EX este rezultatul tuturor punctelor de contact pe care angajații le au cu organizația pe parcursul ciclului lor de angajare. Acesta include recrutarea, orientarea, dezvoltarea profesională, relațiile cu colegii, munca în echipă, cultura organizațională și chiar momentul plecării din companie. Fiecare dintre aceste interacțiuni contribuie la modul în care angajatul percepe și experimentează locul de muncă.
CE ESTE EMPLOYEE EXPERIENCE?
Specialiștii Gartner definesc acest termen ca fiind modul în care angajații internalizează și interpretează interacțiunile pe care le au cu organizația lor, precum și contextul care stă la baza acestor interacțiuni. La rândul său, SAP menționează că Employee Experience cuprinde absolut tot ceea ce întâlnește un angajat la o companie: de la aplicarea la job până la ultima zi de lucru – și tot ce se află între ele. Prin urmare, practicile tradiționale de Resurse Umane s-au transformat din managementul capitalului uman (HCM) în managementul experienței umane (HXM). În completare, Qualtrics susține că, pentru ca o organizație să stăpânească experiența angajaților, trebuie să-și asculte oamenii la fiecare etapă a EX și să creeze experiențe personalizate.
IMPORTANȚA EMPLOYEE EXPERIENCE
Conform studiilor realizate de Gartner1 , organizațiile care investesc în EX pot obține o creștere cu până la 25% în angajamentul angajaților și cu până la 50% în productivitate. În plus, un studiu realizat de Social Market Foundation2 a constatat că angajații fericiți la job sunt cu 20% mai performanți decât cei nemulțumiți de locul lor de muncă. Employee Experience este o strategie esențială pentru succesul unei organizații. Prin investiții în EX, companiile pot crea un mediu de lucru care să-i inspire pe angajați să aibă o contribuție maximă și să rămână loiali, generând astfel beneficii pe termen lung pentru întreaga organizație.
Iată principalele motive pentru care merită investiția în a crea experiențe pozitive pentru angajați:
◆ Angajați mai fericiți și motivați. EX pozitiv conduce la angajați mai fericiți, care sunt mai dispuși să depună eforturi suplimentare și să rămână loiali organizației.
◆ Reducerea fluctuației de personal. Atunci când angajații se simt valorizați și implicați, organizația benefi- ciază de o rată mai mică a plecărilor și, implicit, de costuri reduse de recrutare și formare.
◆ Creșterea performanței organizaționale. Angajații motivați și implicați contribuie semnificativ la obținerea rezultatelor dorite și la creșterea profitabilității.
◆ Reputație și atragerea talentelor. Organizațiile cu o reputație puternică în privința EX sunt mai capabile să atragă cei mai talentați profesioniști din domeniul lor.
CE CUPRINDE EMPLOYEE EXPERIENCE?
Aflați răspunsul la această întrebare și nu numai citind materialul publicat în site-ul Revistei HR Manager.