Muncim ca să trăim, sau trăim ca să muncim?

Ce este „quiet quitting” și de ce ar trebui să ne pese

Pandemia a creat un context în care se rescriu legile despre cum muncim, de unde muncim și cât de mult muncim. Iar efectele sunt nenumărate și profunde. Dincolo de lucrul în sistem hibrid, cu avantajele și provocările sale, un nou trend se conturează tot mai puternic. Americanii l-au numit „quiet quitting“ – care înseamnă că angajații nu-și mai dau sufletul la job, încep să pună limite și nu mai vor să facă concesii prea mari pentru a-și duce la îndeplinire sarcinile.

Acest lucru înseamnă că pun un preț mai mare pe viața personală și pe timpul petrecut în afara jobului, în căutarea unui wellbeing mult râvnit. Și necesar, până la urmă. Perceput ca o extensie a fenomenului numit „marea demisioneală“, acest „quiet quitting“ înseamnă că americanii (căci acolo s-a studiat până acum acest fenomen) nu mai sunt dispuși să facă ore suplimentare neplătite, să se implice în mod voluntar în proiecte ambițioase sau să-și asume unele sarcini solicitante. Așa că își doresc să facă doar strictul necesar la job, fără a se mai da peste cap să-și demonstreze valoarea din nou și din nou. Adică nu mai vor să facă nimic extra.

Pare și că ar fi o chestiune legată de mentalitatea generațiilor. În studiul realizat de portalul ResumeBuilder.com în august, pe un eșantion de 1.000 de angajați din SUA, 25% au precizat că fac doar strictul necesar la job. Ideea este că cei din generațile Millennials și Z resimt această dorință mai puternic: 30% dintre respondenții cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani au spus că fac doar minimul necesar la job, comparativ cu numai 8% dintre cei peste 54 de ani.

Da, o astfel de atitudine poate fi…

Continuarea materialului o găsiți în site-ul Revistei HR Manager.