Au început înscrierile la cea mai mare competiție de startup-uri de tehnologie din Transilvania – Câștigătorii vor pleca spre Silicon Valley
Anul acesta, speakerii și juriul includ investitori de top la nivel european în startup-uri early stage, incluzând nume precum Stefan Glaenzer, fondatorul Passion Capital, Alexis Bonte – Atomico, sau Khaled Helioui, investitor de tip angel în companii precum Uber, Student.com.
Toate echipele selectate pentru a lua parte la competiție vor beneficia de training individual, accesul la conferință și suport în ceea ce privește documentele necesare ulterior. Startup-urile care doresc să se înscrie în cadrul acestei competiții sunt invitate să acceseze pagina oficială destinată aplicațiilor.
„Ne bucurăm că, împreună cu Techsylvania, reușim să creăm oportunități atât pentru startup-urile aflate la început de drum, cât și pentru investitori și întreaga comunitate. La fel ca și anul trecut, câștigătorii compeţitiei vor pleca în Silicon Valley, unde se vor întâlni cu unii dintre cei mai mari investitori şi fonduri de investiţii în tehnologie din lume, pentru a-și promova proiectul la nivel internațional”, a declarat Jennifer Austin, co-fondatoare Risky Business.
Anul trecut, competiția a adunat startup-uri din 9 țări din Europa și America, care și-au prezentat proiectele în faţa a zeci de investitori din întreaga lume. Echipa câștigătoare a ediției din 2016 a fost un startup accelerat de fondatorii Risky Business. Membrii echipei au beneficiat de o bursă în cadrul Universității Draper, una dintre cele mai mari academii antreprenoriale din Silicon Valley.
Competiția Startup Avalanche este organizată de Techsylvania în parteneriat cu Risky Business, primul fond de accelerare din România, format din peste 30 de investitori locali. Techsylvania este unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie din estul Europei, care adună timp de patru zile speakeri internaționali, printre care investitori, antreprenori și lideri ai industriei.