Schimbări majore la vârful Grupului Netopia: Cine e noul CEO al companiei

Grupul NETOPIA, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de plată digitale din România, anunță schimbări importante în conducerea sa. Din 14 martie 2025, Marius Costin devine CEO, iar Niculae Vasile preia funcția de CTO. Ambele poziții au fost anterior ocupate de co-fondatorul Felix Crisan.
Un nou leadership pentru dezvoltarea NETOPIA
Această schimbare marchează o nouă etapă în evoluția NETOPIA. Își consolidează astfel strategia de creștere începută în 2023, odată cu preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către INNOVA Capital.
Marius Costin are o experiență de 20 de ani în plăți și telecomunicații, dintre care 10 ani în domeniul fintech și digital payments. Înainte de NETOPIA, a fost CEO pentru Europa Centrală și de Est la un furnizor BNPL. Din această poziție a coordonat expansiunea în Polonia, România și Bulgaria. Obiectivul său principal este consolidarea poziției NETOPIA pe piața plăților digitale și dezvoltarea de soluții inovatoare pentru comercianți și consumatori.
Expertiză tehnologică pentru inovație
Niculae Vasile, noul CTO, are o experiență de peste 25 de ani în tehnologie. A condus proiecte majore de transformare digitală și dezvoltare software. În cadrul NETOPIA, va accelera tranziția către soluții tehnologice avansate și va îmbunătăți scalabilitatea platformelor digitale ale grupului.
O echipă de management cu experiență
Pe lângă Marius Costin și Niculae Vasile, echipa de top management include:
- Diana Kallos (CFO) – responsabilă de strategia financiară a grupului, cu o experiență de peste 20 de ani în banking, leasing și plăți.
- Delia Paceagiu (COO) – coordonează operațiunile NETOPIA și strategia juridică a grupului, făcând parte din echipă de 7 ani.
- Horia Grozea (Sales & Business Development Officer) – în NETOPIA de peste 15 ani, gestionează vânzările și parteneriatele comerciale.
O strategie clară pentru viitor
Prin această structură de leadership, NETOPIA își dorește consolidarea poziției pe piață și își propune o creștere accelerată în următorii ani. Consiliul de Supraveghere, format din reprezentanți ai INNOVA Capital și fondatorul Antonio Éram, va superviza această direcție strategică.
Foto: ID 352116570 © Olena Merezhko | Dreamstime.com