Optimism la puterea a treia: Companiile din România se aşteaptă să facă mai mulţi bani în 2017
Studiul a fost efectuat între septembrie și decembrie 2016 pe baza răspunsurilor a 1.379 de directori de companii din 79 de țări.
"Directorii generali ai companiilor din România sunt printre cei mai optimiști lideri de afaceri din lume, potrivit rezultatelor studiului PwC Global CEO Survey 2017. Aceasta pentru că România a înregistrat în ultimii ani ritmuri ridicate de creștere economică, peste media țărilor din Uniunea Europeană, iar perspectivele pentru anii următori sunt de asemenea pozitive, pe fondul continuării relaxării fiscale și al creșterii susținute a consumului.
Cu toate acestea, pentru a păstra și îmbunătăți competitivitatea țării este nevoie de menținerea stabilității macroeconomice și bugetare, de accelerarea ritmului reformelor structurale și a investițiilor atât de necesare în infrastructură", a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.
Astfel, 52% dintre directorii de companii din țara noastră sunt foarte încrezători în privința creșterii veniturilor pe termen scurt, peste media la nivel global, de 38%. India conduce clasamentul cu 71%, iar la polul opus se află Hong Kong (27%), Japonia (14%) și Venezuela (13%).
Atunci când sunt întrebaţi de strategiile care vor genera creşterea, mai mult de trei sferturi dintre liderii de afaceri (79%) se bazează pe creșterea organică în anul următor, în timp ce 41% planifică noi fuziuni şi achiziții şi aproximativ un sfert (23%) intenționează să-şi consolideze capacitatea de a inova pentru a putea profita de noile oportunități.
Totuși, rezultatele raportului PwC lansat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, arată că, în pofida optimismului manifestat în rândul liderilor de afaceri, nivelul lor de îngrijorare cu privire la incertitudinea economică (82%), supra-reglementarea (80%) și lipsa abilităților cheie (77%) rămâne foarte ridicat.
Unde se vor duce cei mai mulţi bani
În privința perspectivelor de investiții, SUA, China, Germania, Marea Britanie şi Japonia sunt cele mai importante 5 țări pentru creșterea economică, Marea Britanie, crescând în popularitate ca destinație de investiţii în rândul liderilor de afaceri din SUA (+4%), China (+11%), Germania (+8%) și Elveția (+25%).
Shanghai, New York, Londra și Beijing, au fost de asemenea identificate ca fiind primele patru cele mai importante orașe din lume pentru perspectivele de creștere ale unei organizații în următoarele 12 luni.
Totuși, rezultatele raportului lansat în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția, arată că, în pofida optimismului manifestat în rândul liderilor de afaceri, nivelul lor de îngrijorare cu privire la incertitudinea economică (82%), supra-reglementarea (80%) și lipsa abilităților cheie (77%) rămâne foarte ridicat.