Premieră: Previziunile de angajare din toate regiunile şi industriile din România sunt pozitive
Mai exact, 32% dintre angajatorii din România plănuiesc să facă angajări în următorul trimestru, conform ediției aferente intervalului aprilie – iunie 2017 a Studiului ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă.
Dat fiind că doar 7% dintre companiile din ţara noastră au de gând să facă reduceri de personal și 60% nu intenționează nici o schimbare, Previziunea Netă de Angajare ajustată sezonier se situează la +16%, relativ stabilă comparativ cu trimestrul I/2017, dar cu 5 puncte procentuale mai puternică decât cea raportată în trim. II/2016.
"Pentru prima dată în derularea ediției pentru România a studiului ManpowerGroup, lansată în trim. II/2008, Previziunea Netă de Angajare este pozitivă în toate cele opt regiuni și toate cele 10 sectoare de activitate din România, chiar dacă gradul de încredere al angajatorilor se diferențiază încă de la o regiune la alta și de la un sector la altul.
Perspectivele de angajare luminoase și stabile, care le egalează pe cele mai optimiste raportate de la declanșarea crizei economice încoace, denotă o piață a muncii mai favorabilă și diversificată, de care vor beneficia cei aflați în căutarea unui loc de muncă, cu condiția să dețină competențele și abilitățile căutate, atât cele profesionale, cât și cele interpersonale.”, spune Corina-Bianca Gonteanu, Director Strategic de Marketing pentru Europa în cadrul ManpowerGroup.
Iată previziunile de angajare, în industriile cele mai relevante:
- Comerţ: +30%
- Industria prelucătoare: +31%
- Finanţe: +26%
- Energie electrică, apă, gaz: +8%
Situaţia pe regiuni
Previziunile sunt pozitive în toate cele opt regiuni ale țării și se îmbunătățesc atât față de trim. I/2017, cât și față de trim. II/2016 în șase dintre acestea. Cea mai amplă îmbunătățire față de intervalul ianuarie – martie 2017 (cu 14 puncte procentuale) este raportată în regiunea Centru, unde Previziunea Netă de Angajare de +29% este totodată cea mai puternică din regiune de la demararea studiului (trim. II/2008) până în prezent și cea mai puternică prognoză regională din actuala ediție.
Cea mai robustă îmbunătățire față de anul trecut (aprilie – iunie 2016) este raportată în regiunea Sud, unde Previziunea Netă de Angajare atinge +23%, o cotă de optimism nemaiatinsă din trim. IV/2012. Nivele solide de optimism sunt raportate și în regiunea Nord-Vest, cu o Previziune de +24, cea mai puternică din trim. II/2012 până în prezent, și regiunea București și Ilfov, unde Previziunea de +22% este cea mai puternică raportată din trim. I/2009 până în prezent.