Wizz Air lansează o amplă campanie de recrutare
Până la finalul anului 2018 linia aeriană ar putea număra mai mult de 4.500 de angajaţi.
400 de noi sesiuni de recrutări, atât pentru piloţi, cât şi pentru echipaje de zbor, vor fi organizate începând de acum şi până la finalul anului viitor, în mai mult de 25 de ţări de-a lungul Europei, potrivit companiei.
”După 13 ani de consolidare a poziţiei de lider pe piaţa din Europa Centrală şi de Est, Wizz va crea aproape 1.300 de locuri de muncă noi, directe, în anul ce urmează, cu 21 de aeronave de generaţie nouă Airbus A320 şi Airbus A321 ce se vor alătura flotei până la finalul anului 2018 şi se vor adăuga celor 11 aeronave livrate deja în 2017”, se arată în comunicat.
Wizz Air are în plan dublarea flotei, la mai mult de 160 de aeronave, până la sfârşitul anului 2024. Sesiunile de recrutare pentru însoțitori de bord au loc la București pe 3 și 24 octombrie, iar cei care doresc să aplice pot găsi mai multe detalii aici.