Cu cât a crescut prețul locuințelor și al chiriilor în 2024 și cum stă România
În trimestrul al treilea al anului 2024, prețurile locuințelor din Uniunea Europeană au înregistrat o creștere de 3,8% comparativ cu aceeași perioadă din 2023, în timp ce chiriile au crescut cu 3,2%, arată datele publicate de Eurostat.
Comparativ cu trimestrul precedent, prețurile locuințelor au crescut cu 1,4%, iar chiriile cu 0,9%.
Pe termen lung: prețul locuințelor vs. chirii
Din 2010 până în trimestrul III din 2024, prețurile locuințelor în UE au crescut cu 54,1%, iar chiriile cu 26%. Cele două au urmat traiectorii diferite: în timp ce chiriile au crescut constant, prețurile locuințelor au prezentat fluctuații semnificative și au alternat între scăderi și creșteri rapide.
Dacă raportăm datele din 2024 la cele din 2010, vedem că prețurile locuințelor au crescut mai mult decât chiriile în 20 de țări UE. Cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor au fost înregistrate în:
- Ungaria și Estonia: +230%
- Lituania: +181%
- Letonia: +154%
- Cehia: +135%,
- Austria: +114%
În schimb, Italia a fost singura țară unde prețurile locuințelor au scăzut (-4%).
Totodată, chiriile au crescut în 26 de state membre, cu cele mai mari majorări în:
- Estonia: +216%
- Lituania: +183%
- Irlanda: +109%
- Ungaria: +108%
Pe de altă parte, Grecia a fost singura țară unde chiriile au scăzut, cu un declin de 16%.
Cum stă România
Țara noastră înregistrează, de asemenea, diferențe mari în 2024, față de datele de acum 14 ani. Astfel, prețul locuințelor a crescut, în România, cu aproximativ 30% în ultimul deceniu și jumătate.
În același interval, chiriile s-au scumpit într-un procent mult mai mare. Astfel, față de 2010, prețul chiriilor este mai mare cu circa 50%, în 2024, arată datele citate.
CITEȘTE ȘI: De ce aproape 60% dintre angajați vor avea nevoie de reconversie profesională până în 2030
Foto: ID 146886985 © Dragan Andrii | Dreamstime.com