Gratuit… dacă plătiți o taxă!
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC-România), în cadrul Campaniei Naționale împotriva practicilor comerciale incorecte pe piața din România”, demarată la data de 1 septembrie 2013, sesizează consumatorii asupra unei posibile practici comerciale incorecte din zona serviciilor.
Astfel, pe site-ul Rentrop &Straton, consumatorii sunt invitaţi să se înscrie GRATUIT „la cel mai important eveniment de fiscalitate si contabilitate organizat de Rentrop & Straton: „Atelier interactiv de branding personal.”
Invitaţia afirmă că participarea este GRATUITĂ dar :
„* Se aplică taxa de rezervare de 100 de lei, care va fi returnată sub forma unui Voucher în valoare de 50 de lei + CD Totul despre motivarea resurselor umane”
Această invitaţie de a participa la „Atelierul interactiv de Branding Personal , ediţia 1” poate fi o practică comercială înşelătoare în consideraţia art.6 (lit. d) din Legea nr. 363 / 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, coroborat cu pct.-ul 20 din Anexa 1 Practici comerciale considerate neloiale în orice situaţie, la legea menţionată mai sus.
„ Art. 6. – (1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului;
ANEXA Nr. 1
PRACTICI COMERCIALE
considerate incorecte în orice situaţie
20. Descrierea unui produs ca fiind "gratis", "fără costuri" sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului. „
Mai mult, conform art. 51 din Ordonanţa 99 / 2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă: „Este interzisă condiţionarea vânzării către consumator a unui produs de cumpărarea unei cantităţi impuse sau de cumpărarea concomitentă a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisă prestarea unui serviciu către consumator, condiţionată de prestarea altui serviciu sau de cumpărarea unui produs.”
„Vom continua acţiunile noastre de monitorizare a practicilor comerciale și vom acționa ori de câte ori vom identifica practici comerciale incorecte. Vă invitam pe dumneavoastră, consumatorii dar și reprezentanții mass-media care sesizează aspecte care pot intra în sfera practicilor comerciale incorecte să se alăture campaniei si să ni le sesizeze, pentru a acționa împreună în vederea eliminării acestora”,a precizat Domnul Costel Stanciu, președintele APC România.