Oamenii sunt măsura schimbării din sala de clasă! (III)

Serialul abordează o temă complexă și de actualitate – situația educației în țara noastră, abordată din diverse perspective, cu specialiști care s-au străduit să realizeze o radiografie cât mai precisă a acestui fenomen.

Analiză făcută de Mihaela Feodorof, mentor, coach, consilier vocațional, career arhitect la Your Way și autoare a cărții "O să mori de foame".

Puncte forte

Acestea sunt generate de absorbţia volumelor. Un regim deschis, cu caracteristici comuniste, permite şi propagă obţinerea de rezultate. Aşa cum ştim, în România, toţi copiii, indiferent de mediul din care provin, beneficiază de „accesul la educaţie”, gratuităţi şi derularea unitară a programei. Numai oamenii care instrumentează procesul fac diferenţa. Această specificitate deja ne conduce către un indicator calitativ al sistemului. Interesul şi dedicarea celor care fac din procesul de învăţare o miză, lăsând la o parte orgoliile pesonale, sunt ingredientele care aduc plusvaloare umană sistemului.

Puncte slabe

Scriind despre sistemul educaţional din România, am sentimentul că reluăm discuţia în jurul unui bolnav incurabil, dar încă în viaţă. Ne doare sufletul, încercăm să-i facem zilele cât mai senine, dar ştim că e pe ducă. Produce rezultate din inerţie, alimentându-se prin dorinţa de cunoaştere a unor copii încartiruiţi, dar susţinuţi de familii şi dascăli dăruiţi profesiei. Ca sistem nu ai prea multe de spus. Este slăbit, vădit afectat şi cred că este nevoie de o coagulare de efort şi determinare pe termen lung pentru a se însănătoşi.

CITEȘTE ȘI: O provocare structurală a României, care ar trebui să pună presiune pe sistemul de educație (II)

Oportunităţi

Vorbind despre eficienţa acestuia, ar fi corect să ne concentrăm pe elementele constante, pe indicatorii prin care se cântăresc rezultatele. Cele reale, nu cosmetizate prin examinări superficiale din care toată lumea iese mulţumită. Până la proba realităţii, când evidenţele îţi înţeapă ochii până la lacrimi. Cum altfel te simţi când un absolvent de liceu şi chiar program academic nu reuşeşte să depăşească statutul de memorator de texte, fără a dovedi vreun potenţial pentru competenţe? Că doar singurul motiv pentru care un angajator ar remunera un absolvent al sistemului educaţional românesc sau oricare altul este plusvaloarea acestuia tradusă în „leul profit”. Aşa consider eu că se poate evalua un sistem. Prin dinamica şi rezultatele obţinute.

Ameninţări

Carburantul acestui sistem sunt oamenii care-l deservesc. Atât timp cât factorii care decid popularea acestuia cu persoane care îşi pun binele personal înaintea copiilor pentru care există catedra pe care o ocupă, mă îndoiesc că rezultatele vor fi altele. Elevii vor învăţa de frică, de nevoie, din dorinţa de a învinge într-un mediu neprielnic, iar rezultatele lor vor fi în acord cu aceste sentimente. Limitate sau excelente, cu preţul unui efort individual nejustificat. Fac această afirmaţie pentru că individul se naşte cu darul de a învăţa, iar noi vedem cum copiii, pe măsură ce cresc, se opun acestui proces natural.
Achiziţia cognitivă este susţinută prin achiziţia emoţională, adică a relaţiei învăţăcelului cu mentorul său. Dascălul este un facilitator de proces în primul rând. O resursă de informaţii, dar mai ales de inspiraţie. Este omul pe care ţi-l aminteşti o viaţă întreagă. Depinde însă doar de el ce amintire îi păstrezi.

Soluţii

Nu renunţ la visul meu, anume că în sistem vor avea acces doar dascălii care vor fi corespunzători compor­tamental şi acest demers o să fie reînnoit periodic. Apoi, că fiecare profesor o să beneficieze de sprijin şi soluţii eficiente de calibrare la mediu şi provocările de zi cu zi. Astfel elevul ajunge să depună efort fără să-l resimtă, este animat de relaţia cu dascălul şi îşi maximizează potenţialul de dezvoltare pe tot parcursul procesului educaţional. Cred că sistemul educaţional nu duce o lipsă majoră de cunoştinţe, dar cu siguranţă are nevoie de o relaţie bazată pe încredere, reciprocitate şi căldură sufletească.

Analiză făcută de Simona David-Crisbășanu, membră a Consiliului Director a Federației Coaliția pentru Educație.

Puncte forte

– De câțiva ani, elevii și studenții își exprimă, cu curaj, punctele de vedere, pun punctul pe i și merită să fie luați în considerare (nu doar prezenți) la masa dezbaterilor și să fie implicați în procesul de decizie;

– Accesul sporit al elevilor/tinerilor la studii /stagii /vizite / voluntariat în străinătate le deschide orizonturile și le sporește încrederea în sine;
– Accesul la tehnologie/informație / e-learning etc.;
– Potențialul neutilizat în sistem al „educației între egali”, explorat mai ales la nivelul unor ONG-uri (ex: Fundația „Tineri pentru Tineri”).

Puncte slabe

– Elevii sunt departe de a fi în centrul procesului educațional și nu există posibilități de a alege (ex. între diferite discipline) pentru elevi;
– Copiii vulnerabili au posibilități foarte reduse de a recupera dezavantajele ce țin de condițiile mediului din care provin;
– În sistemul tradițional, se pune în continuare accentul pe îndoparea cu cunoștințe lipsite de aplicabilitate/relevanță, și nu pe dezvoltarea de competențe și abilități de viață;
– Consilierea psihologică și orientarea în carieră lipsesc în continuare;
– Începând cu gimnaziul, școala limitează, chiar inhibă, mișcarea / jocul / creativitatea / inițiativa;
– Interesul copiilor pentru tehnologie nu este valorificat;
– Tinerilor care au oportunitatea de a studia în străinătate nu li se oferă posibilități atractive de a reveni și de a contribui, inclusiv în educație.
Posibile soluții – pe diverse planuri
– Crearea unei viziuni, strategii, valori comune și angajament pe termen lung pentru educație, prin implicarea principalilor actori. Această viziune/strategie comune ar trebui să contribuie la dezvoltarea României pe termen lung;
– Abordarea, cu curaj, a problemelor majore (calitatea resurselor umane, accesul la educație, violența, analfabetismul funcțional, abandonul școlar etc.);
– Măsuri concrete pentru asigurarea accesului copiilor defavorizați la o educație de calitate, începând cu educația timpurie (transport, masă, alocații suplimentare, educația și consilierea părinților acolo unde este cazul etc). La nivel local, coordonarea eforturilor școlii, cu serviciile de asistență socială și sănătate;

CITEȘTE ȘI: Educația în România – o analiză SWOT și posibile soluții (partea I)

– Punerea în valoare a profesorilor și directorilor dedicați, cu rezultate în medii precare;
– Pregătirea corespunzătoare a profesorilor, a directorilor și scoaterea din sistem a celor incompetenți;
– Coaching și mentoring pentru profesori pentru a aplica noile metode transmise la cursuri și mai ales ceea ce au văzut că funcționează în alte locuri din străinătate și din țară (următorul pas după celebra „diseminare”);
– Identificarea, promovarea și scalarea bunelor practici la nivel de sistem, inclusiv a instrumentelor (platforme/ghiduri dezvoltate în diverse proiecte);
– Dezvoltarea spiritului de echipă și dezvoltarea abilităților socioemoționale în rândul profesorilor și al elevilor;
– Consultarea reală și implicarea elevilor și a părinților în schimbările propuse/implementate în educație;
– Participarea elevilor la propriul lor proces de învățare, inclusiv prin posibilitatea de a alege între anumite discipline;
– Aprecierea implicării în activități de voluntariat și a muncii depuse de elevi, în cadrul și în afara școlii (sunt elevi de liceu nevoiți să muncească pentru a se întreține);
– Revizuirea programei (cu focus pe competențe şi nu pe cunostințe) și a modului de evaluare a profesorilor și a elevilor;

CITEȘTE ȘI: Tulburarea narcisică de personalitate: De ce este adulat liderul absorbit de el însuşi?

– Stop irosirii de resurse in sistem – dacă finanțezi același mod de a face lucrurile, nu vei obține rezultate mai bune!
– Stop birocrației care îi transformă pe profesori și pe directori în funcționari!
– Regândirea învățământului profesional și tehnic, cu sprijinul mediului de afaceri și al ONG-urilor implicate;
– Promovarea unei școli deschise către comunitate, care beneficiază de parteneriate și proiecte cu sens;
– „Scuturarea” Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare și aducerea unor oameni cărora le pasă și care să fie în serviciul educației/școlii;
– Sprijin din partea autorităților locale și din partea mediului de afaceri local pentru dezvoltarea școlii.

Concluzie

Tabloul este unul foarte complex, în special pentru că a lipsit curajul de a lua acțiune, iar problemele au fost rostogolite de la un mandat la altul. Există suficiente studii care ne arată unde sunt hibele/cauzele, precum și modele care să ne inspire. Încetând să mai ignorăm problemele reale și cu determinare, se poate ajunge la măsuri, soluții și abordări viabile, spre binele actualelor și viitoarelor generații de copii din sistem și al nostru, ca țară. Secretul este ca, de la nivel de școală și până la ministere, să lucrăm împreună, să punem accent pe competență și pe valori, să multiplicăm ce funcționează și să renunțăm la ce nu merge. Alte țări au demonstrat că se poate, așa că următorii pași presupun crearea unei viziuni comune, stabilirea de priorități clare și obiective concrete, pentru că, altfel, elefantul este prea mare pentru farfuria oricăruia dintre cei implicați.

Un posibil corolar care să încheie această analiză SWOT și să continue ideea anunțată la începutul articolului este formulată concis de Constantin Lomaca, de la „Teach for Romania”: „Prea adesea oamenii se îngrijorează de lipsa de perspectivă a unui întreg sistem. Este mai realist şi chiar sănătos să ne străduim să reparăm şi să schimbăm ceea ce ne este în putere şi în atribuţii. Astfel, cu „victorii” mici, însă sistematice şi pe diverse niveluri, se va dezvolta şi optimismul. Altfel se va continua a da vina pe alţii, fiindcă este mult mai uşor de evitat răspunderea dacă alţii sunt întotdeauna vinovaţi. Neavând răspundere individuală, nu vei mai avea nevoie să te implici şi să-ţi asumi riscuri. Iar aversiunea la risc este ridicată în rândul românilor.”

Articol preluat din numărul 240/septembrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.