România este în declin la capitolul suprafețe certificate ecologic
"România a fost menţionată într-un studiu FIBL Elveţia, cel mai prestigios for de cercetare în domeniul sectorului ecologic din lume, cu performanţe modeste faţă de alte ţări din zona Est Europeană. Astfel, dintre cele 23 de ţări est-europene analizate în studiu, care ocupă împreună doar 0,7% din totalul mondial al suprafeţei cultivate şi certificate ecologic, numai România şi Polonia înregistrează declin al suprafeţelor certificate ecologic, fiind considerate din acest punct de vedere contra-performeri. Chiar şi aşa, Polonia şi România se află totuşi în topul primelor 10 ţări ca suprafaţă totală agricolă ecologică (Polonia locul 1, România locul 7)", se arată într-un comunicat transmis de USH Pro Business, citând datele FIBL prezentate în cadrul unui seminar de profil organizat pe 14 februarie, la Expo Biofach Nurnberg 2018, cel mai mare târg internaţional specializat în domeniul ecologic din lume.
În topul mondial
Dacă însă raportăm ponderea suprafeţelor ecologice faţă de total suprafeţe cultivabile, România nu se află în primele 10 locuri, locurile fruntaşe fiind ocupate de ţări mai mici precum Estonia, Lituania sau Cehia. De fapt, aceste ţări se situează printre primele 10 şi în topul mondial al intensităţii agriculturii ecologice raportat la suprafaţa agricolă ecologică totală, menţionează comunicatul.
Studiul FIBL mai arată că România, alături de Polonia, se află în declin şi ca număr total al operatorilor agricoli ecologici. "Ca vânzări de produse ecologice în ţările lor, pe cap de locuitor, performanţele cele mai mari le au Slovenia, Croaţia, Republica Ceha, urmate de Polonia şi România, ceea ce denotă că ultimele două ţări, deşi sunt în declin ca suprafaţă şi operatori economici, beneficiază de un volum mai mare de vânzări interne, bazat pe creşterea interesului de consum a populaţiei", precizează comunicatul USH Pro Business.
Concluziile raportului FIBL, folosind date statistice comparabile din 2016, arată că zona se dezvoltă într-un ritm mai scăzut decât alte regiuni ale lumii sub aspectul sectorului ecologic, evoluţiile fiind marcate de un consum mai scăzut şi orientate spre export de materii prime şi nu de produse procesate sunt brand propriu.
Potrivit datelor Eurostat, numărul fermelor ecologice din România a crescut în perioada 2010 – 2015 cu aproape 300%, ajungând la 11.869 de ferme ecologice în 2015, de la 2.989 de astfel de exploataţii agricole în 2010.
În schimb, România a înregistrat o creştere mai temperată a suprafeţei din agricultura ecologică în perioada menţionată. Dacă în 2010 această suprafaţă ajungea la 182.706 de hectare, în 2015 fermele ecologice se întindeau pe 245.924 de hectare. Datele de pe site-ul Ministerului Agriculturii arată că, în 2016, numărul de operatori certificaţi în agricultura ecologică în România era de 10.562, în scădere faţă de 2015 când se înregistrau 12.231. În 2016, suprafaţa din agricultura ecologică totaliza 226.309 hectare, faţă de 245.924 hectare în anul anterior, după cum notează Agerpres.