Românul, ca produs: scade în „cantitate” și crește în „calitate”
În studiul realizat de Allianz International Pensions, populaţia României îmbătrâneşte şi scade numeric. Potrivit cercetării, această evoluţie demografică va reprezenta o provocare şi pentru România. Acelaşi studiu remarcă faptul că 31 decembrie 2014 a reprezentat un punct de cotitură în evoluţia demografică a lumii, ultimii reprezentanţi ai generaţiei „baby boom” din SUA au împlinit 50 de ani.
În cercetarea menţionată se arată că, la nivel global, are loc tranziţia generaţiei „baby boom” către pensie, tranziţie care, datorită amplorii sale, este cunoscută şi sub denumirea de „tsunami-ul argintiu”. Această evoluţie va aduce cu sine provocări din ce în ce mai mari pentru sistemele de pensii în următoarele decenii.
Potrivit studiului, ca o consecinţă a acestui fapt, rata de dependenţă a celor cu vârsta peste 65 de ani faţă de populaţia activă, cu vârsta între 15 – 64 de ani, se va schimba încă o dată, pe socoteala generaţiei mai tinere.
Mai mult, atunci când membrii generaţiei „baby boom” vor ieşi la pensie, cheltuielile cu pensiile din cele 18 ţări analizate vor creşte în medie cu 29 de procente, ţările anglo-saxone situându-se la limita superioară a acestui interval datorită perioadei prelungite de „boom”. Potrivit studiului, cel mai puternic efect se va resimţi în Noua Zeelandă, unde se va înregistra o creştere a cheltuielilor cu pensiile de 64%.