Un an de facturare electronică obligatorie. Cum au resimțit companiile tranziția

Un studiu realizat de Profluo, companie românească specializată în automatizarea proceselor financiar-contabile cu ajutorul Inteligenței Artificiale, a analizat impactul primului an de aplicare a facturării electronice obligatorii în mediul de business din România.
Nivelul de scepticism al companiilor rămâne ridicat
Potrivit cercetării intitulată „Un an de e-Factura în România”, nivelul de scepticism al companiilor rămâne ridicat în privința obiectivelor oficiale comunicate de autoritățile fiscale, în special referitor la reducerea semnificativă a deficitului de TVA, care în prezent este cel mai mare din Uniunea Europeană. De asemenea, există îndoieli legate de simplificarea raportării fiscale prin implementarea e-Facturii.
Studiul evidențiază o adopție ridicată a facturării electronice în special în rândul companiilor mari, dar și numeroase provocări în procesul de implementare. Integrarea sistemelor și automatizarea fluxurilor de lucru au fost printre cele mai întâlnite dificultăți, iar cererea pentru soluții complete, care să acopere toate etapele procesului, este în creștere.
88% consideră că e-Factura este un instrument util și necesar
Din punctul de vedere al respondenților, 88% consideră că e-Factura este un instrument util și necesar. Totuși, 55% dintre companii au descris tranziția drept provocatoare, dar gestionabilă, în special cele cu un grad ridicat de digitalizare și sprijin extern. Un procent de 18% dintre firme au raportat dificultăți majore la implementare.
Printre problemele tehnice semnalate, 35% dintre respondenți au considerat procesul complicat din punct de vedere tehnic, iar 32% au ridicat problema costurilor ridicate asociate. Un alt aspect important a fost complexitatea crescută a proceselor comerciale uzuale, resimțită de 21% dintre companii, iar 18% au raportat dificultăți în fluxurile interne de aprobare.
Dificultățile tehnice cele mai frecvente
La nivel tehnic, dificultățile cele mai frecvente au inclus probleme de acces sau disponibilitate a portalului public al autorității fiscale (55%), dificultăți de integrare cu sistemele interne (50%) și necesitatea actualizărilor frecvente ale soluțiilor software (35%). De asemenea, 35% au avut dificultăți în înțelegerea cerințelor legislative și tehnice impuse.
Pe de altă parte, beneficiile implementării e-Facturii au fost resimțite în special în reducerea erorilor de facturare (36%), accelerarea procesării documentelor (31%) și scurtarea timpului necesar raportării financiare (20%). Doar 4% dintre companii au menționat reducerea costurilor ca avantaj principal, ceea ce indică o apreciere mai mare a eficienței operaționale decât a economiilor directe.
Relațiile de business nu s-au schimbat
În ceea ce privește relațiile de business, 38% dintre companii nu au observat schimbări majore în colaborarea cu partenerii, în timp ce 24% au raportat un impact negativ, cum ar fi întârzieri sau dificultăți de sincronizare. Doar 15% au remarcat o creștere a transparenței și a fluidității proceselor.
Un procent semnificativ, 82%, utilizează deja soluții automate pentru facturarea electronică. Funcționalitățile cele mai apreciate includ automatizarea procesării facturilor (63%), integrarea cu sistemele interne (57%) și monitorizarea în timp real a fluxurilor (53%). Majoritatea companiilor se așteaptă ca aceste soluții să reducă intervenția umană și să crească eficiența operațională.
Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de peste 150 de profesioniști din departamente financiar-contabile, de la firme de dimensiuni variate, de la foarte mici până la enterprise-uri cu peste 250 de angajați. Aceste companii activează în diverse sectoare economice, de la IT și servicii financiare la producție, retail sau energie.
CITEȘTE ȘI: Cât au cheltuit românii anul trecut pe mesele luate în oraș | ANALIZĂ
Foto: ID 141544975 | Accounting ©Lovelyday12 | Dreamstime.com