Viruși noi, pentru dispozitive noi
Dezvoltarea tehnologiei se resimte în toate domeniile și începe să ne acapareze total viața și rutina zilnică! Din păcate, nici fără dispozitive inteligente nu putem trăi…
Estimările arată că Internetul lucrurilor – Internet of Things (IoT), adică dispozitivele conectate la Internet şi între ele – înregistrează o creştere foarte rapidă. Dincolo de smartphone-uri şi tablete, avem frigidere, becuri, senzori şi alte obiecte inteligente. Iar acestea vor fi în număr de 18 miliarde în casele noastre. Drept urmare, reprezintă un domeniu de interes pentru diverse industrii, dar şi un potenţial risc pentru utilizatori, care trebui să ştie cum să se apere de hackeri. iar acest pericol e mai mare deât am putea crede.
Astfel, un raport recent al Kaspersky Lab IoT arată că, în prima jumătate a anului 2018, dispozitivele IoT au fost atacate cu peste 120.000 de versiuni de malware (programe software rău intenţionate) – mai mult decât triplu față de tot anul 2017. Specialiștii avertizează că această creștere a familiilor de malware pentru dispozitive inteligente continuă o tendință periculoasă: și în 2017 a crescut numărul de versiuni de malware pentru dispozitive inteligente, de 10 ori, comparativ cu 2016.
Telefoanele cu sistemul de operare Android, de exemplu, sunt tot mai amenințate de viruși care fură datele personale și detaliile de autentificare în conturile bancare, spun specialiștii români în securitate de la Bitdefender. Potrivit cifrelor adunate în prima jumătate a anului, experții mai spun că în topul amenințărilor se află în continuare virușii care trimit SMS-uri la numere premium. Raportul Bitdefender mai arată că a crescut frecvența amenințărilor mai complexe, de tip ransomware, care blochează telefonul până când posesorul lui plătește o taxă. În schimbul banilor, proprietarul gadgetului își recapătă controlul asupra acestui aparat, însă rămâne la mâna atacatorului, care poate oricând să blocheze din nou telefonul cerând “taxa de protecție”. Astfel de amenințări pot fi eliminate cu ajutorul softurilor antivirus.
Conștienți de aceste pericole, experții cibernetici revizuiesc periodic datele colectate din diferite surse, printre care și honeypots – dispozitive capcană folosite pentru a atrage atenția infractorilor cibernetice și a le analiza activitățile.
Dispozitivele care au atacat cel mai frecvent honeypot-urile Kaspersky Lab au fost routerele – 60% dintre tentativele înregistrate de a ne ataca dispozitivele virtuale veneau de pe ele. Celelalte dispozitive IoT compromise au fost reprezentate de o varietate de tehnologii, precum dispozitive DVR și imprimante. Honeypot-urile au înregistrat chiar și un atac venind din partea a 33 de mașini de spălat.
Pentru a reduce riscurile, urmați aceste sfaturi de la specialiști:
- Instalați actualizările de firmware cât mai curând posibil. Odată ce este descoperită o vulnerabilitate, poate fi rezolvată prin patch-uri cu actualizări.
- Schimbați întotdeauna parolele preinstalate. Folosiți parole complexe care includ litere mici și majuscule, cifre și simboluri.
- Faceți reboot unui dispozitiv imediat ce vi se pare că se poartă ciudat. S-ar putea să scăpați de malware-ul existent, dar rețineți că acest lucru nu reduce riscul unei infectări viitoare.
- Nu acordați acces la dispozitiv dintr-o rețea externă decât dacă este absolut necesar.
- Verificați în mod regulat versiuni noi de firmware și actualizați dispozitivul.
- Închideți / blocați porturile neutilizate, dacă există o astfel de opțiune. De exemplu, dacă nu vă conectați la router prin Telnet (port TCP: 23), este o idee bună să o dezactivați pentru a închide o potențială lacună intrușilor.
Citiți versiunea integrală pe Securelist.com.