Te joci pe Internet sau pe Playstation ori Xbox? Lucrul pe care trebuie să-l faci ca să fii protejat de hackeri
Gaming-ul online a devenit rapid o industrie extrem de profitabilă, foarte multe persoane deținând astfel de conturi. Conform unei cercetări realizate de Kaspersky Lab, peste jumătate (53%) dintre respondenți practică jocuri online în mod regulat, o valoare ce crește la 64% pentru persoanele cu vârste cuprinse între 25-34 de ani și la 67%, la cele între 16-24 de ani.
Aceste cifre pot genera un potențial câștig și pentru infractorii cibernetici, din moment ce conturile de gaming sparte pot fi vândute pe piața neagră. În ciuda amenințărilor, jucătorii își lasă frecvent conturile online vulnerabile la tentative de atac, prin parole slabe și pun în pericol progresele pe care le-au făcut, datele personale și, posibil, banii.
Se estimează că audiența globală de gaming de pe platforme online precum Steam, PlayStation Network și Xbox live este cuprinsă între 2,2 milioane și 2,6 milioane și continuă să crească. Acest lucru transformă industria într-o țintă clară pentru infractorii cibernetici care caută să creeze disfuncționalități în operațiunile online și să câștige accesul la date precum parolele sau informațiile despre cardurile bancare, după cum indică recentele atacuri asupra platformelor Xbox și PlayStation.
Dintre cei care au avut de-a face cu un atac sau cu o tentativă de atac asupra conturilor online, 16% și-au identificat conturile de gaming ca țintă, o valoare care crește la 21% în rândul bărbaților. Și, ținând cont de faptul că 55% dintre oameni nu pot să-și recupereze ușor detaliile conturilor de gaming odată ce le pierd, neplăcerea care însoțește aceste atacuri este amplificată semnificativ.
Aceste conturi sunt foarte importante pentru posesorii lor. În loc să fie o activitate practicată doar acasă, gaming-ul a devenit parte din viețile de zi cu zi ale utilizatorilor, după cum indică faptul că aproape o treime (27%) dintre utilizatori folosesc în mod regulat un smartphone pentru gaming online. Chiar dacă nici dispozitivele nu sunt neapărat sigure, riscurile sunt cu atât mai mari având în vedere că aproape un sfert (23%) dintre oameni folosesc rețele publice de Wi-Fi pentru a intra în conturile de gaming, iar 56% spun că nu își iau măsuri de siguranță suplimentare atunci când folosesc rețele publice. Acest pericol este și mai mare dacă ne gândim că doar 5% dintre utilizatori au menționat conturile de gaming printre cele trei care necesită parole complexe.
În plus, ținând cont că multe profiluri online sunt conectate, victimele pot să își piardă cu ușurință accesul la diferite conturi – precum cel de e-mail sau de social media. Dacă pentru jucătorii amatori este neplăcut, cei profesioniști riscă să fie și mai serios afectați, inclusiv prin pierderea unor potențiale venituri.