Alex Găvan a urcat pe vârful Manaslu (8156 m) – Video
Alpinistul Alex Găvan a escaladat pe 4 octombrie 2011 vârful Manaslu cu o înălţime de 8156 m, din muntii Himalaya, trecându-şi astfel în palmares al patrulea vârf de peste opt mii de metri. Ascensiunea s-a efectuat fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea şerpaşilor.
Expediţia a început pe 5 septembrie şi a avut o durată estimată la şaizeci de zile, ascensiunea finală a vârfului de 8156 m fiind planificata la jumatatea lunii octombrie, dupa o lunga perioada de aclimatizare. Alex Gavan a revenit in tara pe 22 octombrie.
Între tabăra de bază (4750 m) şi vârf au fost stabilite înca trei tabere intermediare la altitudinile de 5600 m, 6300 m, 6750 m cât şi un bivuac la 7400 m.
Aflat în Nepal, nu departe de graniţa cu Tibetul, Manaslu este unul dintre cei mai greu de urcat optmiari: până în luna mai 2008 s-au înregistrat 297 de ascensiuni ale varfului (cu sau fără oxigen suplimentar) şi 53 de accidente fatale, plasând astfel muntele pe locul patru în topul celor mai periculoşi munţi de peste opt mii de metri.
„Am reuşit ascensiunea varfului la doar 17 zile după ce am ajuns în tabara de bază, lucru oarecum neobişnuit, având în vedere faptul că în mod normal, pentru a urca un vârf de peste opt mii de metri, îţi trebuie minim o luna pentru aclimatizare. La asemenea altitudini aerul este extrem de rarefiat, iar concentraţia de oxigen este o treime din ce respiram la nivelul mării. Din acest motiv majoritatea expediţiilor himalayene folosesc maşti de oxigen la peste 7000 m. La succesul meu a contribuit faptul că am avut şansa să mă aflu într-o formă fizică şi mentală de zile mari, o aclimatizare foarte rapidă, fereastră de vreme aleasa pentru a încerca vârful, cât şi o strategie de ascensiune flexibila ce mi-a permis să îmi adaptez planul în funcţiile de condiţiile de pe munte”, declara Alex Găvan.
„Reuşita pe termen lung în proiecte cu adevărat ambiţioase presupune atât asocierea cu parteneri ambiţioşi, cât şi un set de valori comune”, afirmă Alex Gavan în legătura cu susţinerea pe care i-a acordat-o, printre alţii, PeliFilip. Firma de avocatura a fost partner şi susţinător şi în expediţia himalayană realizată de Alex Găvan pentru escaladarea vârfului Kangchenjunga, cu o înălţime de 8586 metri, din primavara anului 2011.
Despre Alex Găvan
Alex Găvan are la activ patru varfuri de peste opt mii de metri.
În 2008, alpinistul a reuşit în premieră românească escaladarea muntelui Makalu (8463 m-al cincilea din lume) din munţii Himalaya, atingând astfel vârfurile a trei munţi de peste opt mii de metri în mai puţin de doi ani.Ascensiunea s-a făcut fără oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor, ca de altfel toate ascensiunile lui Alex.
Pe 30 iulie 2007, Alex a urcat în premieră românească varful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru această realizare, Alex a fost numit de catre Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă „Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine“.
În 2006, odată cu ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 m, al şaselea gigant al lumii), Alex devenea cel mai tînăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri.
Alpinistul deţine „Medalia de aur pentru merit sportiv“ acordata de catre presedintele provinciei Navarra, Spania.
În lume sunt 14 vârfuri de peste 8000 de metri, variind intre 8027m (Sisha Pangma) si 8850m (Everest). Toate aceste varfuri se afla în Asia Centrala, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum.
Motto-ul lui Alex este “Climbing mountains Outside is climbing mountains Inside”