Cand scapam de Bucuresti? (Galerie foto)

Orasul se sufoca, iar refacerea lui, pe care nici unul dintre guvernele post-decembriste nu o doreste, nu stie cum sa o faca si/sau o impiedica sistematic, costa zeci de miliarde de dolari. Sumele sunt peste putinta de asigurat din forte proprii. Atragerea investitorilor? Pentru aceasta este nevoie de gesturi mai solide decat parjolirea a ceea ce s-a facut anterior. Bucurestii nu au atribute urbane europene, ci doar pe unele de targ amarat, congestionat peste poate. O stim pe pielea noastra, pe resursele private cu care finantam micimea alesilor locali incapabili de viziune, de logica si de planificare judicioasa a resurselor pe care nesabuitii de noi le-am pus lor, prin vot, la dispozitie.

Bucurestii, dupa standardele europene, nu sunt un oras, ci o acumulare acromegalica de locuinte, unite de poteci peste care e pus un pospai de asfalt prost. Din vreme in vreme, „vine iarba” (Radu Dragan) peste noi, iese ruralitatea si musca din asfaltul prost turnat, iar buruienile inghit trandafirii, oricum, furati. Spatiu public nu exista. Infrastructura este prabusita si nu se fac investitii in refacerea sau continuarea ei. An de an apar aceleasi carpeli care nu fac altceva decat sa aduca spagi celor care le ĩncredinteaza executantilor. Acestia sunt, fara exceptie, rudimentari in tehnologie si forta de munca, lipsiti de orice informatie contemporana asupra propriei meserii, incapabili sa-si asume termene si garantii de calitate. Bucurestii sunt un loc nesigur, incoerent, prost conceput si prost mentinut.

O alta capitala

Alegerea Bucurestilor drept capitala dupa Unirea mica a fost, in timp, motiv de zazanie. Iasii erau, cultural cel putin, mai indreptatiti sa primeasca acest statut. Targovistea si, respectiv, Suceava il puteau solicita cu mai multa justificare. Prima, cetatea de scaun a Valahiei, a fost chiar in vizorul lui Ceausescu pentru stramutarea acolo a capitalei politice din orasul prafos si instabil de pe Dambovita.

Dupa 1918, par sa fi existat tentatii de a stramuta in Transilvania capitala tarii celei mari, cel putin in orasul incoronarii – Alba Iulia, daca nu chiar la Cluj. Tema Albei Iulii a irigat discursul nationalist pana bine dupa 1989. O „ancorare” suplimentara a Transilvaniei prin prezenta capitalei acolo reprezenta si o ascundere in arcul Carpatilor in raport cu pericolul bolsevic.

Brasovului ii lipseste doar un aeroport international si o autostrada europeana pentru a putea ravni la un statut de potential de centru administrativ al tarii. Recentele discutii cu privire la aeroportul local, refuzat de ministerul de resort, sugereaza atat existenta intentiilor, cat si refuzul de a le da curs. Desigur, nu ar fi vorba despre „capitalizarea” actualului oras, ci, mai plauzibil, despre construirea unei urbe capitale la periferie, aflata cu cetatea de sub poalele Tampei in aceeasi relatie ca aceea dintre EUR si Roma. Ce avantaje are Brasovul? Cel mai important este acela al prezentei in chiar centrul „de greutate” al tarii. Nici una dintre provincii, nici unul dintre orasele importante nu va mai fi privilegiat. In fine, este argumentul financiar. Mai putin de jumatate din suma estimata pentru proiectul Bucuresti 2000, adica pentru refacerea a tot ceea ce au distrus comunismul (si doua decenii de post-comunist nauc, dar hulpav) este necesara pentru stramutarea capitalei administrative.

„Principiul feliei de tort face ca in centrul orasului Bucuresti, unde problemele sunt omogene, sa ai de discutat cu cinci primari, care si-l disputa. Fara granite naturale, sectoarele nu pot fi administrate in beneficiul urbei in ansamblu”

Propunerea oficialilor este una centralista, menita doar sa fluidizeze acumularea de resurse dinspre spatiul public spre „teritoriul” privat al afacerilor acolitilor. O zona metropolitana pana la Dunare nu va functiona fara reglementarea corespunzatoare a raportului centru-periferie din orasul propriu-zis.

Totalitarismul nu inseamna doar ideologie si oameni care o propaga. El mai inseamna inca aceleasi blocuri pe care ANL va continua sa le faca, pentru ca nimeni nu a intreprins inca o cercetare serioasa, multidisciplinara, asupra a ce inseamna locuinta sociala astazi si ce solutii exista in lume, (cu toatele mult mai ieftine decat ce propune statul roman); retele subterane de incalzire centrala care se sparg, explodeaza, inunda, distrug si ne risipesc bruma de bani pe care o mai avem; consum ineficace al resurselor si proasta (adica etatizata si unica) gestiune a treburilor obstesti.

Bucuresti: noua geografie administrativa

La Bucuresti, intre timp, trebuie inceputa reconstructia de la zero. Douazeci de ani de stat cu mainile-n san la admirat ruine (noi si vechi), tevi sparte si vagabonzi – umani sau canini – sunt destui. Totul e de (re)facut, incepand cu ideea de proprietate si continuand cu administrarea spatiului public. Iar in acest proces, actualul, imputitul, incongruentul municipiu Bucuresti trebuie sa dispara! Ceea ce propun este deconstruirea actualei forme de administratie locala numite gaunos „municipiu”. In acest moment, diferitele zone ale Bucurestilor se calca pe bataturi una pe cealalta, isi impart halci din acelasi centru, uneori din aceeasi strada divizoare, si toata lumea cere primarului general servicii de care ar trebui sa fie responsabili primarii de sector.

Problema serioasa este insa lipsa de logica a alcatuirii sectoarelor. Ar trebui ca orasul sa se delimiteze, bunaoara, in inelul periferal Mihai Bravu – Trafic greu – Ciurel, urmand ca unitatile administrative care cuprind cate un cartier periferal: Drumul Taberei, Militari, Crangasi, Colentina, Pantelimon, Titan-Balta Alba si Berceni sa devina comune suburbane. Comunele suburbane ar avea deplina autonomie administrativa, deplinul control al serviciilor comunale si, se intelege, propriii primari responsabili in fata electoratului. Debarasat de pietrele de moara pe care politica regimului comunist i le-a atarnat de gat, Bucurestii ar reveni in granitele „istorice”, la o populatie de sub un milion de oameni si la posibilitatea de a-si administra bruma de resurse pe care si le-ar strange de pe teritoriul ramas. Fiecare dintre noile unitati administrative si-ar putea croi propriile structuri de gestionare a teritoriului, intrand in competitia oferirii de avantaje pentru atragerea de fonduri pentru noi ansambluri de locuinte de standard ridicat si noi investitii economice.

O federatie metropolitana de asezari cu granite naturale poate apoi sa functioneze prin armonizarea necesitatilor si a resurselor reciproce. Pe de o parte, downtown Bucuresti si comunele (foste cartiere de locuit comuniste, cu granite naturale) suburbane, pe de alta parte, comunele peri-urbane si cele rurale limitrofe). Decuplate de beregatile „orasului” fata de care oricum sunt si vor ramane periferii, aceste comune suburbane vor putea in sfarsit sa isi dezvolte propria logica urbana.

Arh. Augustin Ioan