Ce se va întâmpla cu Brexitul?
Premierul britanic Theresa May a anunțat duminică noul său cabinet, care a suferit puține schimbări, în timp ce poziția sa este slăbită după pierderea majorității absolute în urma alegerilor legislative de joi, transmite AFP.
Damian Green, fost ministru al Muncii și Pensiilor, a fost promovat în postul de prim secretar de stat, cu rol de vicepremier. Secretarul Trezoreriei, David Gauke, îl înlocuiește în fosta funcție pe Damian Green, în timp ce șeful Camerei Comunelor, David Lidington, devine ministru al Justiției. El vine pe acest post în locul lui Liz Truss, care a fost numită de Theresa May la Trezorerie.
O nominalizare surpriză, notează AFP: Michael Gove, la Mediu și Agricultură, după ce acesta fusese demis din postul de ministru al Justiției de către doamna May în urmă cu mai puțin de un an. Șefa guvernului de la Londra l-a păstrat la Sănătate pe Jeremy Hunt, în ciuda criticilor la adresa acestuia pentru administrarea Serviciului Național de Sănătate (NHS).
Voința de a continua
Liam Fox își conservă, de asemenea, funcția de ministru al Comerțului Internațional, un portofoliu creat urmare a deciziei Marii Britanii de a părăsi UE. Downing Street indicase vineri că nu vor exista remanieri ale principalelor figuri din guvern, inclusiv în privința ministrului de Finanțe, Philip Hammond, pe care zvonurile pre-electorale îl dădeau ca demis.
În mod similar, Boris Johnson rămâne ministru al Afacerilor Externe, iar David Davis, ministru pentru Brexit. Amber Rudd va continua la Interne, iar Michael Fallon, la Apărare.Tot duminică, într-un interviu pentru Sky News, lidera conservatorilor a negat că ar fi „în stare de șoc” după pierderea majorității absolute în Parlament și și-a afirmat voința de a continua să guverneze în ciuda acestui rezultat, după cum precizează Agerpres.
Theresa May a mai indicat că marți, 13 iunie, la Paris, va avea o întâlnire cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
AFP notează că problema Brexitului va fi probabil pe ordinea de zi a vizitei la Paris a doamnei May, care a confirmat că intenționează să se țină de calendarul negocierilor privind plecarea Regatului Unit din UE, discuții care ar trebui să debuteze pe 19 iunie.