De ce castiga teren leasingul de personal
Desi a aparut in Romania in urma cu circa zece ani, leasingul de personal a inceput sa ia amploare abia din 2003, odata cu intrarea in vigoare a unor hotarari de Guvern (938/2004 si 226/2005) si a unui nou cod al muncii (legea 53/2003), care au reglementat acest tip de activitate. Compania Barnett McCall, de exemplu, a lansat serviciile de leasing de personal abia in ianuarie 2006, dupa obtinerea autorizatiei de agent de munca temporara.
Leasingul de personal sau, in traducere directa, "imprumutul de personal", este un serviciu care consta in livrarea de forta de munca unei companii la cerere, pentru o perioada limitata, timp in care angajatii raman pe statele de plata ale firmelor de recrutare. Astfel, firma care semneaza contractul se bucura de personal calificat, gasit de o firma de recrutare specializata, care se ocupa in plus si de partea administrativa a procesului. Dupa incheierea respectivei perioade, organizatia poate renunta la serviciile acelor angajati sau ii poate prelua. Succesul misiunilor de munca temporara se masoara atat prin satisfactia clientului, prin gradul de preluare a angajatilor temporari de catre companiile-client, cat si prin feedback-ul pozitiv al angajatilor in legatura cu modul in care au fost tratati de catre compania de recrutare.
Potrivit Madalinei Didea, Managing Partner la firma de consultanta Hart Human Romania, leasingul pe piata romaneasca poate urma doua cai: fie compania care livreaza acest serviciu se ocupa si de partea de recrutare, fie aceasta ii are deja angajati pe respectivii oameni si doar ii trece pe un alt stat.
Cum se naste nevoia de personal in sistem "leasing"
Pentru foarte multe firme, dinamica activitatii nu este liniara. Exista perioade relativ slabe si perioade de boom, cand nevoia de personal suplimentar este acuta si, pe cale de consecinta, trebuie sa se faca recrutari masive. Cum aceste perioade de crestere nu au o mare intindere in timp (in general, dureaza de la trei pana la 18 luni), departamentele de resurse umane ale angajatorilor sufera puternic din cauza fluctuatiei si a maririi cu mult peste medie a volumului de munca. In plus, gestionarea brusca a unui surplus de angajati, iar apoi renuntarea la acestia poate crea dificultati in buna functionare a unei organizatii.
O alta situatie in care se recurge la imprumutul de personal este atunci cand marile companii au o politica riguroasa de aprobare si bugetare a unor posturi noi, iar flexibilitatea este mai scazuta decat intr-o companie mai mica. "Daca dureaza mult pana cand se aproba o anume pozitie, dar compania are nevoie de omul respectiv pentru ca business-ul o cere, o varianta este de a lua persoana respectiva si de a o trece pe statul de plata al unei alte companii", spune Madalina Didea. Apoi, dupa un anumit timp, angajatii pot fi inregistrati la compania care i-a contractat. Acest lucru poate fi un beneficiu si daca firma in cauza se hotaraste sa renunte la o parte dintre angajatii temporar, pentru ca nu va fi nevoie sa se preocupe de procedurile de desfacere a contractelor de munca.
Bile albe si bile negre
Cu toate ca a devenit destul de cunoscut si se practica din ce in ce mai des, imprumutul de personal nu este nici pe departe lipsit de probleme. In cazul in care se urmareste atragerea de personal pentru o perioada mai lunga, este foarte dificil pentru o firma sa atraga candidati prin leasing deoarece acestia ar prefera sa fie angajati permanenti ai unei companii multinationale din domeniul in care activeaza, decat sa figureze in evidentele unei companii de recrutare.
Pe de alta parte, daca este vorba despre un leasing pentru o perioada determinata, oamenii ar putea dezvolta o anume anxietate fata de incertitudinea unui job temporar si ar putea sa-si doreasca sa fie angajati direct pe o perioada nelimitata. Potrivit Madalinei Didea, aceasta este o chestiune de educatie. Una peste alta, exista intotdeauna riscul ca un contract sa fie reziliat, fie de catre angajator, fie de catre angajat.
In plus, costurile pe care le are de suportat intreprinderea care apeleaza la acest tip de servicii pot fi uneori superioare celor pe care le-ar avea de platit in cazul in care angajatii respectivi ar avea contract direct cu firma. Adesea se investesc timp si bani in trainingul unor persoane care ulterior este posibil sa nu ramana in companie. "Cultura organizatiei si obiectivele finale ale companiei sunt mai greu de transmis unor persoane care nu se identifica cu grupul permanent, fapt ce reprezinta un efort suplimentar in motivarea acestora si explicarea importantei lor in cadrul organizatiei", sustine Carmen Petrov, Director Resurse Umane al Exel Delamode Logistic, companie ce apeleaza la servicii de leasing de personal.
Un mare avantaj este ca este ca, din randul personalului obtinut prin leasing pot fi selectati ca angajati permanenti (dupa o perioada agreata prin contract) cei care si-au demonstrat valoarea, iar perioada de imprumut poate fi socotita una de proba, de invatare si adaptare.
Un alt beneficiu este faptul ca o firma care imprumuta personal si ofera si servicii de recrutare poate indeplini foarte usor o serie de activitati care altfel ar aglomera serios biroul de HR al unei corporatii. In timpul castigat, acesta se poate concentra mai mult pe gestionarea si gandirea de proiecte pentru motivarea angajatilor actuali si crearea unui mediu competitional inauntrul companiei, lucru care poate duce la maximizarea activitatii acesteia.
Trend-ul
Directia catre care se indreapta leasingul de personal nu a capatat inca o forma concreta, insa aceste servicii sunt din ce in ce mai importante pentru companiile care le ofera. Manpower Romania a inregistrat la sfarsitul anului 2006 venituri de aproximativ 5 milioane de euro, aceasta reprezentand o crestere de peste 100% fata de 2005. Pentru anul 2007, compania si-a stabilit ca obiectiv continuarea dezvoltarii afacerii pentru ambele linii principale de business: recrutare si munca temporara, respectiv cresterea cu 100% fata de anul anterior. Rezultatele de la sfarsitul trimestrului al treilea reprezinta o garantie ca acest obiectiv va fi atins pana la sfarsitul anului, deoarece Manpower Romania a inregistrat la 30 septembrie o crestere de 95% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit Cameliei Stanculescu, General Manager al Manpower Romania, compania se concentreaza in egala masura pe ambele activitati, ponderea muncii temporare fiind de 55%, iar cea a recrutarii de 45%.
Barnett McCall anunta, de asemenea, o crestere importanta a profiturilor obtinute in urma inchirierii de personal, dupa aproape doi ani de la adoptarea serviciului. "Desi marja de profit este inca mica, rezultatele inregistrate in cursul anului 2007 sunt de natura sa ne dea sperante ca in viitor, prin investitii in acest serviciu si prin respectarea standardelor de calitate, leasingul de personal va reprezenta sursa de stabilitate in evolutia business-ului nostru", spune Mirela Neculae, Business Unit Manager in cadrul Barnett McCall. In opinia sa, leasingul de personal are sanse maxime de reusita in contextul unei experiente de recrutare pe diverse domenii, imbinata cu o gestiune eficienta a proceselor de administrare de personal si salarizare.
In afara tarii, unde leasingul de personal exista de zeci de ani (in SUA, de exemplu, a aparut in anii 1940), trend-ul este ca angajatii temporari sa fie retinuti in compania-client. In plus, tendinta este sa apara societati care sa se ocupe exclusiv de leasing de personal, serviciile fiind foarte specializate si bine puse la punct, conform Madalinei Didea. "La noi e mai putin probabil sa existe firme specializate numai pe leasing de personal, cum se intampla, de exemplu, in Canada".