Grupul MOL câştigă premiul european pentru resurse umane
Iniţial, aceste premii au fost lansate pentru a onora şi a recompensa organizaţii europene care dau dovadă de excelenţă în practicile lor de gestionare a resurselor umane. Premiile au fost înmânate pe 25 octombrie la Budapesta, în cadrul conferinţei Human Asset (Capital uman) 2011.
Au fost făcute 65 de nominalizări din 14 ţări, iar decizia finală a fost luată de un prestigios juriu internaţional condus de profesorul Dave Ulrich. Pentru al şaselea an consecutiv, revista HR Magazine l-a desemnat pe Dave Ulrich drept Cel mai influent gânditor.
Profesorul Ulrich, preşedintele juriului, a declarat: "MOL a demonstrat într-un mod excepţional ce considerăm noi a fi viitorul funcţiei de resurse umane – şi anume înţelegerea şi adaptarea contextului individual de afaceri. Compania a creat premii şi jocuri şi a stabilit relaţii excelente atât cu studenţii, cât şi cu profesorii acestora, extinzându-şi astfel semnificativ baza de talente”.
Numărul de cereri a crescut de la 1.009 în 2007 la 7.897 în 2011. Acest lucru a dus la extinderea bazei de talente, la reţinerea specialiştilor esenţiali şi la constituirea unui brand puternic pentru angajator. Grupul MOL a creat modelul viitoarelor Resurse Umane, prin cunoaşterea şi controlarea contextului profesional în care operează şi prin modelarea acestui context pentru a răspunde obiectivelor proprii.
László Szőcs – Vice Preşedinte Senior Resurse Umane MOL Group a adăugat: “Sunt cu adevărat mulţumit. Acest premiu acordat de comunitatea europeană a resurselor umane este o mare onoare pentru compania noastră şi în special pentru echipa noastră de RU. Atenţia specială care ne-a fost acordată de profesorul Ulrich, care s-a referit la activitatea noastră în termeni atât de elogioşi, ne determină să ne simţim mândri şi fericiţi şi reprezintă o inspiraţie pentru intensificarea eforturilor pe viitor”.