MedLife investeşte peste 50 milioane euro în unităţi noi până în 2015
Până în 2015, Medlife va investi peste 50 de milioane de euro destinati deschiderii a noi unităţi, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în baza unui contract încheiat cu International Finance Corporation şi Erste Group împreună cu Banca Comercială Română. La sfârşitul programului, operatorul de servicii medicale private va avea în portofoliu o reţea de 10 hyperclinici, 6 spitale de mari dimensiuni, 10 laboratoare si 12 farmacii.
Acordul de finanţare stă la baza unui program de investiţii pentru extinderea operaţiunilor şi deschiderea de noi unităţi, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.
„Oferim servicii medicale pentru un milion de oameni anual. În contextul crizei din sistemul public de sănătate, succesul modelului privat poate deveni un reper şi un drum de urmat pentru reformarea serviciilor de sănătate. Considerăm că, la etapa actuală, sistemul privat este pregătit să ofere întreg suportul autorităţilor române pentru crearea unui nou cadrul legislativ în domeniul sănătăţii”, a declarat Mihail Marcu, Preşedinte CA MedLife.