Ofertă de muncă de neegalat. Oamenii dau năvală să se angajeze aici
Totul a început cu un anunț popularizat pe rețeaua de socializare Facebook. Anunțul a fost făcut de către firma Farmer Country Market din Cape Breton.Cape Breton este o mică insulă situată la capătul estic al Nova Scoția. Acest loc paradisiac are tot ce îi trebuie, cu excepția oamenilor, care sunt puțini. Prin urmare, firma locală Farmer Country Market, care pe lângă faptul că posedă o brutărie și un magazin general, dorește să se extindă a dat un anunț că are nevoie de „mână de lucru”. Mai precis, fiica celui care ofera jobul din Whycocomagh, insula Cape Breton, a popularizat anunțul pe Facebook. Deși salariul nu e mare, unul dintre avantaje este terenul (8.000 de metri pătrați de teren oferit viitorului angajat), după cum relatează The Independent.
Rezultatul anunțului? Magazinul a fost realmente sufocat de aplicațiile pentru jobul care vine la pachet cu terenul.
Peste 3.500 de persoane s-au arătat deja interesate, iar angajatorul a menționat că a apelat la posibili salariați de peste hotare, pentru că deja toți localnicii potriviți pentru astfel de joburi au fost angajați.
În anunț se mai spune că sunt invitați să vină pe insulă cei care caută o viață mai simplă. "Nu putem să îți oferim mulți bani, dar îți putem oferi o viață minunată. Dacă te mândrești cu faptul că ești prietenos, că îți place să ajuți, că ești pozitiv și că te pricepi la industria alimentară sau relațiile cu publicul, atunci pe tine te căutăm", se mai arată în anunț.
Atenție: în acest paradis se pot duce numai persoanele care sunt autorizate în mod legal sălucreze în Canada.