Park(ing) Day – manifest pentru un Bucureşti mai verde
Iar, pentru desfăşurarea evenimentului, anul acesta a fost ales centrul Bucureştiului, adică zona zero a aglomeraţiei Capitalei. Două amplasamente sunt disponibile pentru toţi cei care vor să se alăture mişcării pentru un oraş mai verde şi să transforme parcările în parcuri. În zona Unirii, lângă Magazinul Unirea, aripa Călăraşi, 800 de metri pătraţi vor fi invadaţi de gazon viu. Una dintre zonele emblematice pentru bucureşteni, Centrul Vechi, mai precis strada Lipscani, va face şi ea parte din manifestul acestui eveniment, ajuns la a treia ediţie.
Fie că este vorba de manifestări culturale, umoristice, sportive sau de responsabilitate socială, programul oferă tutror celor care vor să facă parte din Mişcare un loc de parcare să se exprime. Cu mic, cu mare, astăzi, până la orele 18:00, fiecare bucureştean poate contribui la manifestul pentru Bucureştiul verde.
Iubitorii de sporturi sunt aşteptaţi în pauza de masă la un meci de baschet, ping-pong sau badminton, iar cei care vor să citească la amiază, au locuri de parcare special amenajate pentru pofta de lectură. Şi, dacă tot se militează pentru un oraş mai verde, eşti aşteptat să testezi mobila funcţională realizată exclusiv din materiale reciclate.
Şi Iubitorii de animale îşi găsesc locul de parcare la Park(ing) Day alături de căţeluşii sau pisicile care aşteaptă să fie adoptate. Copiii sunt aşteptaţi la ateliere de pictură şi modelaj, în timp ce adulţii pot învăţa jonglerie.
Cei care trec cu bicicletele prin parcare, la iarbă verde, pot asista la demonstraţii de forţă şi concursuri. Şi dacă nu îţi place bicicleta, sunt şi trotinete de încercat şi expoziţii de admirat! Sau fitness la iarbă verde. Toate acestea au loc astăzi, până la orele 18:00, în centrul Bucureştiului, în parcarea din lateralul Magazinului Unirea, aripa Călăraşi şi în Centrul Vechi, pe strada Lipscani.