Românie frumoasă, cinste cui te străbate!
Avem o ţară frumoasă, lăudată de călători de pretutindeni, acum şi odinioară. Sigur, nu este meritul nostru – laude ar trebui să primim abia atunci când valorificăm cu adevărat aceste ţinuturi. „Am văzut”, scria jurnalistul şi revoluţionarul francez Jean-Louis Carra pe la 1718, „aproape toate ţările din Europa, dar nu ştiu nici măcar una care să întreacă Moldova şi Valahia în privinţa foloaselor pe care le oferă, în egală măsură, agricultorului şi artistului. Pe drept cuvânt, ferice de ţara cu asemenea bogăţie naturală”.
La foloasele pe care le oferă agricultorului şi artistului, le-am adăuga pe cele oferite turistului. Aşa au înflorit în primii ani după Revoluţie sute de afaceri agroturistice: în Maramureş, Bucovina, Valea Prahovei, Banat, Delta Dunării şi, desigur, pe malul Mării Negre. Construite cu drag şi cu bun gust, pensiunile cochete de la ţară şi din oraşele mici atrag de atunci mii de turişti în fiecare an. Sunt de obicei afaceri de familie, deci antreprenori locali sau – mai rar – orăşeni retraşi în liniştea satului. Dacă alături de munca susţinută au şi expunere, plus ceva noroc, oamenii cresc afaceri stabile şi creează şi locuri de muncă în zona lor. După aceste condiţii, totul ţine de infrastructura de drumuri şi de modul în care statul te ajută. Iar statul nu prea face asta – e numitorul comun adus în faţă de proprietarii de pensiuni.
După 17 ani în Austria, antreprenor în satul bunicilor. „Dacă ești serios, oamenii vin la tine”
Patronul pensiunii Cheile Nerei din Sasca Română, Caraș-Severin, este unul dintre acei români plecați „afară”, reveniți pentru a construi ceva „acasă”. După 17 ani în Austria, „un dram de nebunie și o oportunitate” l-au împins pe timișoreanul Emanuel Laeș să pună pe picioare o afacere trainică la Sasca Română, satul bunicilor săi. 11 ani mai târziu, luptă pentru afacerea sa, dar și pentru comunitate. „Încă mai cred că se poate schimba ceva în România, dar acum sunt destul de dezamăgit. Mi-e din ce în ce mai greu, dar mai lupt… dacă nu, plec din țară”, spune el, mai în glumă, mai în serios.
Are cinci angajați, tineri, pe ai căror părinți Emanuel Laeș îi cunoaște. Sunt harnici, destoinici, își fac treaba. Păcat e însă că sunt doar cinci. „Eu aș vrea să mă extind și să creez locuri de muncă, dar pot?… Statul susține că dezvoltă turismul, dar, în loc de asta, te îngroapă în hârtii. Ăsta e rolul nostru? Rolul unei pensiuni e să asigure confortul turiștilor, nu să completeze hârtii”, acuză el birocrația excesivă impusă de autorități. Cum ar acționa el? Ar începe prin a reduce fiscalitatea pentru angajatorii de tineri, ar dezvolta programe în avantajul lor, ar sprijini afacerile rurale. „Pentru că altfel tinerii pleacă, satul moare. În câțiva ani, satul românesc va fi pe moarte.”
Misiunea sa de hotelier în România, meseria care îi place, i-a dat ocazia să întoarcă ceva către comunitate. Ideea a pornit de la faptul că întreaga regiune, prea puțin promovată, are nevoie de mai multă expunere. Așa s-a născut Asociația Cheile Nerei, al cărei prim eveniment a avut dublu scop: de promovare a turismului în zonă și caritabil. „Cheile Nerei Mountain Bike Race”, care a adunat în iunie 2014 nu mai puțin de 240 de bicicliști români și străini, a donat taxele de înscriere, 20.000 de lei, pentru modernizarea Secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. „Vă dați seama, e un singur spital de copii la patru județe!”, subliniază indignat Emanuel Laeș. Vestea bună este că, în iunie 2015, se întâmplă și cea de-a doua ediție a cursei „Cheile Nerei Mountain Bike Race”.
„Dacă eşti serios, oamenii vin la tine”, mai spune antreprenorul. „Caraş-Severin este o zonă extraordinară, ar putea trăi doar din turism. Sunt cinci parcuri naţionale pe o rază de 200 de kilometri.”
Panamezi şi neozeelandezi la Râşnov
Râșnovul este un oraş celebru, dar mic, odată industrial, din care oamenii au plecat să se angajeze la alte fabrici, către Braşov sau Codlea. Cu un centru proaspăt reabilitat şi cetatea Râşnovului, care îl priveşte de sus, are pensiuni pline în sezon. Rem’s Pension este tot o afacere de familie și a apărut din mâinile unor bucureșteni mutați definitiv în provincie. Nu au mulți angajați; oricum muncesc cot la cot cu ei, dându-și silința să asigure calitate pentru cei care îi vizitează. Misiunea lor s-a extins când, organizați în Asociația Rosenau Turism a pensiunilor din Râșnov, au început să se ocupe de promovarea regiunii.
Superbul Râșnov atrage turiști din toate colțurile lumii: germani, britanici, francezi, ruși, ucraineni, canadieni sau americani; chiar și panamezi sau neozeelandezi au trecut pragul Pensiunii Rem’s! Proprietara Daniela Bonta recunoaște că turismul românesc are o problemă de imagine: „Nu știm să ne vindem. Fără promovare nu am reuși nimic, în ciuda faptului că Râşnovul, de exemplu, este un nod turistic: la 22 de kilometri este Predealul, la alţi 12 – Branul şi respectiv Zărneştiul, iar la 9 – Poiana Braşov. Important este să reușim să-i ținem pe turiști aici.” Nici n-ar avea motive să nu reușească. Pe lângă Cetate, poate fi vizitată spectaculoasa Peșteră a Cetății, iar acum s-a deschis și Dino Parc. În august se întâmplă Rockstadt Extrem Fest, orașul se umple, pensiunile fiind rezervate complet chiar și cu nouă luni înainte. „Băutura și țigările se vând 100% în prima zi a festivalului”, spune amuzată Daniela Bonta.
Și totuși… pensiunile au nevoie de propria lor asociație pentru a se promova. Asta fac prin Rosenau, din 2006, și nu doar participând la târguri de turism în țară și străinătate. Sunt parteneri cu primăria la toate evenimentele, dar, și mai important, între 2009 și 2013 au organizat turneul de tenis Râșnov Open, pentru copii de 8-12 ani. A fost un capital imens de imagine de-a lungul a celor cinci turnee, dar, cum toate lucrurile bune au un sfârșit, pentru următoarele ediții nu s-au mai găsit sponsori…
„Infrastructura ne omoară”
Prima problemă pe care Nicolae Ciabuca, zis Nache, o pune atunci când îl întrebi despre pensiunea sa, Fântânița, este starea drumurilor care ar trebui să ducă spre localitatea Murfatlar, județul Constanța. Fără drum, „jumătate din rezervări cad”. Bisericile rupestre din cretă de la Basarabi-Murfatlar, unicate prin dimensiuni și complexitate, nu pot fi vizitate. „Și atunci, ce-i arăți turistului când vine? Să-l mint că are ce vedea? A, da, suntem la 20 de kilometri de litoral… și ce, îi arăt litoralul?”
Afacerea lui se bazează mai mult pe restaurantul de 250 de locuri, unde se organizează nunți – un motiv suficient de puternic pentru a vizita Fântânița. Pentru invitații pasionați sau amatori în ale vinului, n-ar fi rău să organizezi o vizită la cramă, în preambulul unei nunți. Dar, surpriză!, nici crama nu e deschisă pentru turiști.
Pensiunea și restaurantul sunt o afacere de familie, dezvoltată dintr-un fost centru de petreceri pentru mai-marii județului din vremea comunismului. Sunt doi-trei angajați la pensiune și ceva mai mulți la restaurant – de regulă, angajați temporar –, dar afacerea e departe de a deveni un pilon de susținere și dezvoltare în Murfatlar. Din motivele deja expuse…
Pe lista neajunsurilor, Nache adaugă lipsa reclamei. Ar vrea să pună un panou lângă localitate, cu care să atragă potențialii clienți, dar statul nu îl lasă. Spațiul în care legea îi permite să își amplaseze panoul nu îi oferă vizibilitate, așa că așteaptă „ziua în care întreprinzătorii vor beneficia și de niște susținere din partea statului, nu doar de taxe și impozite”.
Un ultim cui în talpa afacerii sale este situația din Ucraina. Înainte să ajungă în partea românească a Mării Negre, vasele de croazieră treceau pe la Odessa. „Nu mai trec pe la Odessa, la noi pentru ce să mai vină?”
Ar vrea mai mult spațiu pentru pensiune, dar nici asta nu se poate; lângă spațiul care îi aparține este o rezervație naturală. Sunt 30 de hectare de teren, care protejează două specii foarte rare de plante: bujorul pitic și migdalul pitic, plus câteva animale de câmp. Rezervaţia însă este pusă în valoare exact la fel de mult ca crama sau cu bisericile rupestre de la Basarabi-Murfatlar.
Pensiunea sprijină comunitatea. Reciproca nu e neapărat valabilă
În urmă cu 20 de ani, pășeam într-una dintre cele mai frumoase pensiuni din România. Celebru pe tărâmul mănăstirilor ctitorite de domnitorii Moldovei, Popasul Bucovina a crescut în preajma Suceviței cu grupuri masive de turiști de peste granițe. Astăzi, faima locului nu a pălit, dar ea, faima, nu mai strălucește suficient de departe. Proprietarii, care au construit totul, sunt Constantin Chetraru și soția sa, Marioara Chetraru, care conduc cu mână de fier pensiunea și cei 50 de angajați.
Un sat de vacanță, vile, sală de conferințe, restaurant cu cramă și o parcare enormă, gândită pentru autocare. Sunt 58 de camere şi opt apartamente, iar restaurantul de 400 de locuri, pe trei etaje, este pregătit pentru fluxuri masive de turişti. Pe lângă mănăstiri, zona oferă rafting pe Bistrița, pârtie de schi, echitație, biciclete, plimbări cu șareta trasă de cai sau cu sania. Loco, la pensiune s-au acoperit și alte nevoi: teren de tenis, sală de fitness și wellness.
Și atunci, cum se explică faptul că din grupurile de turiști de odinioară, de 30-40 de persoane deodată, acum mai vin 11, 17, maximum 20? E clar că aerul curat, liniștea și peisajul mirific nu sunt suficiente, dar infrastructura de divertisment necesară există, turistul poate fi distrat, soluţiile la îndemână sunt puse în valoare. Chiar și drumurile care duc la Sucevița sunt bune.
Doamna Marioara Chetraru găsește câteva explicații. A dispărut noutatea, interesul a scăzut. Apoi a venit recesiunea; mai nou, și apropierea de granița cu Ucraina îi sperie pe turiștii din afară, crede ea. Dar, cel mai important lucru este că „nu e suficient să faci doar tu! Cei din preajmă trebuie să facă și ei…”. În satele din jur, primăriile organizează spectacole și mici festivaluri cu accent pe datini, tradiție, gastronomie – cum sunt Festivalul ouălor încondeiate sau Festivalul hribilor. Sunt prea puțin promovate, iar vizitatorii sunt tot localnici – care „nu trag” la Popasul Bucovina. „E mult prea multă muncă”, spune Marioara Chetraru, „și tot mai puține satisfacții”. E greu să gestionezi locurile de muncă pe care le-ai creat, atunci când comunitatea nu oferă ceva înapoi.
Mai mult afară, mai puţin acasă
Locuitorii acestor zone pot trăi foarte bine din exploatarea lemnului, creșterea animalelor, producția de alimente, carierele de piatră şi aşa mai departe. Turismul rural şi în oraşe mici pare pe alocuri doar o activitate în plus. Și e păcat, pentru că potențialul României e uriaș. Cifrele spun că turiştii români cheltuiesc mai mult în alte țări decât cheltuiesc străinii la noi. De ce? Pe lângă drumurile „nu chiar bune” sau „de-a dreptul proaste”, nu prea ştim să ne vindem, nu prea ştim ce să le oferim turiștilor, fie că sunt străini sau nu. La sate, şi nu numai, şansa noastră este că putem învăţa de la alţii cum să le oferim mai mult decât un pat şi o masă caldă. În acest timp, dacă afacerea sprijină comunitatea creând locuri de muncă, şi comunitatea trebuie să întoarcă acest serviciu afacerii.