„Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri” ajunge vineri în cinematografele din România
Înainte de lansarea oficială, filmul a rulat deja, în nouă cinematografe din țară, încă de joi, 18 decembrie. „Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri” a putut fi văzut la Cinema City AFI Palace Cotroceni și Sun Plaza (București), la Cinema City (Cluj-Napoca – Iulius Mall și Polus Center), Ploiești Shopping City și AFI Palace Ploiești (Ploiești), Galleria (Arad), Arena Mall (Bacău) și Promenada Shopping City (Brăila).
Citește și Ce au căutat românii pe Google în 2013
De fapt, fanii au putut să vadă întreaga trilogie: „Hobbitul: O călătorie neașteptată”, Hobbitul: Dezolarea lui Smaug” și, la final, „Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri”.
„Hobbitul: Bătălia celor cinci oștiri”, în regia lui Peter Jackson, va fi proiectat în format 3D şi IMAX 3D. Ultima parte a trilogiei continuă povestea lui Bilbo Baggins, a lui Thorin și a gnomilor, dar și a celebrului vrăjitor Gandalf.
Citește și Andy Warhol la Bucureşti – Sleep/ Empire/ Kiss
Din distribuția filmului fac parte actorii Martin Freeman, Ian McKellen, Orlando Bloom, Richard Armitage, Cate Blanchett și Ken Stott.